Tatăl copilului din Botoşani aruncat de mamă de la etaj, decizie îngrozitoare. Ce a aflat bărbatul de la medici
În ultima vreme, din păcate, tot mai multe drame s-au întâmplat în România, una dintre ele îngrozind o țară întreagă. Este vorba de decizia inexplicabilă a unei mame din Botoșani de a-și arunca cei doi copii de la etaj. Unul, în vârstă de doar 2 anișori, murea pe loc, iar celălalt se află în continuare conectat la aparate pentru a supraviețui. Dar, medicii l-au pus pe tatăl copilului din Botoşani, aruncat de mamă de la etaj, în fața unei decizii îngrozitoare.
Drama unei familii și gestul inexplicabil luat de mamă
Aparent o familie frumoasă, cu doi copii. Dar, decizia femeii avea să șocheze o țară întreagă. Soțul acesteia avea să povestească momentele de dinainte de dramă, declarând că:
”Le-a pregătit până și baloane să le facem petrecerea. Sâmbătă, pe 26 august, era ziua celui mic și pe 6 septembrie ziua celui mare. Și au rămas baloanele sigilate.
Am întrebat-o ce are, nu a vrut să spună. După, la ora 23:30, mi-a dat un mesaj în care mi-a spus ce mi-a spus și la urmă a scris un ”adio”, dar nu am bănuit niciodată că o să facă asemenea gest”, a povestit tatăl copiilor.
Gestul femeii a îngrozit România
Ceea ce a urmat a îngrozit pe toată lumea. Femeia avea să ia decizia de a-și arunca de la balconul unui hotel ambii copii.
Cel mic, de doar 2 ani, avea să fie declarat decedat la fața locului, iar celălalt, Gabriel, avea să fie dus de urgență la Iași, unde avea să fie conectat la aparate pentru a supraviețui.
În ceea ce o privește pe mama celor doi, aceasta avea să fie internată imediat în secția de Psihiatrie a Spitalului Mavromatii din Botoșani, iar specialiștii încercau să găsească o explicație cu privire la decizia șocantă pe care aceasta a luat-o.
Printre cei care au încercat să justifice gestul se numără și Tudor Butoi, care declara că ”Poate să fie vorba de o depresie sau de o răzbunare către soțul dânsei. În experiența noastră, a Institutului de Criminalistică a Poliției Capitale, au mai fost cazuri identice.”
Decizie îngrozitoare pentru tatăl copilului din Botoşani
Conform medicilor, micuțul Gabriel este în moarte cerebrală, trăind doar prin intermediul aparatelor.
În acest context, tatăl copilului din Botoşani este pus în situația de a lua o decizie îngrozitoare.
În cursul acestei zile acesta a fost nevoit să semneze actele prin care-și dă consimțământul ca medicii să oprească aparatele de respirație artificiale pentru micuțul Gabriel.
Deși tatăl a sperat într-o minunte, leziunile suferite de acesta în urma căderii au dus la intrarea micuțului în comă și, ulterior, în moarte cerebrală.