Tarta cu pere pe care familia ta se va bate. Ce ingredient îi dă o aromă unică de toamnă
Perele sunt unele dintre fructele delicioase ale acestui sezon. Parfumate, zemoase și super dulci, perele sunt perfecte în prăjituri și tarte. Și dacă tot a venit vorba de tarte, îți prezentăm o rețetă de tartă cu pere a unui celebru bucătar român.
Cum să faci cea mai bună tartă cu pere
Tarta cu pere este un desert de toamnă delicios, ce merită încercat în acest sezon. Aromată, crocantă la exterior şi pufoasă în interior, această prăjitură va fi pe placul întregii familii. Un ingredient îi dă aroma unică, specifică toamnei.
Pentru ca rețeta de desert să iasă perfectă, ai nevoie de acele pere cu pulpa mai fermă. Această tartă cu pere îi aparține lui chef Adi Hădean și este demențială! Toată familia se va bate pentru ea.
Ingrediente necesare pentru rețeta ta dulce
pentru aluat: 20 linguri făină albă (200 g), 50 g miez de alune de pădure măcinate, 1 ou, 6 linguri zahăr alb pudră (70 g), 150 g unt moale, un praf de sare.
pentru umplutură: 12 linguri zahăr brun (200 g), zeama de la 1/2 lămȃie mică, cȃteva bucăţi de anason, 800-900 g pere tari, de mărime medie, 150 g unt moale, 12 linguri zahăr alb pudră (150 g), 3 ouă de casă, la temperatura camerei, 7 linguri făină albă (70 g), 100 g miez de alune de pădure coapte, plus cȃteva alune pentru umplerea perelorși 1 linguriţă pudră de ghimbir.
Mod de preparare Tartă cu pere a la chef Adi Hădean
Mixează untul moale şi zahărul pudră pȃnă cȃnd obţii o cremă deschisă la culoare. Cerne făina împreună cu sarea. Macină fin alunele fără coajă (coapte în prealabil la 180 de grade Celsius), timp de 5-7 minute, cu grijă să nu se ardă! Încorporează în crema de unt oul bătut cu furculiţa, apoi făina şi alunele. Formează cu mȃinile un disc de aluat moale, pe care îl împachetezi în folie alimentară şi îl lași să se odihnească în frigider timp de trei sferturi de oră.
Reguli-cheie pentru aluat
Între timp, pregătește o formă de copt cu diametrul de 22 cm şi adȃncimea de 7 cm. Întinde aluatul rece între două bucăţi de hȃrtie de copt şi modelează o foaie de tartă de aproximativ 34 cm în diametru pe care o așezi în forma de copt cu ajutorul sucitorului. Întinde cu grijă aluatul în tavă, acoperind bine curbura şi inelul acesteia. Chiar dacă se rupe pe alocuri, când îl așezi în tavă, îl poți lipi și presa la loc imediat. Surplusul de aluat îl lași să cadă puţin peste marginea tăvii, apoi bagi tava în frigider timp de jumătate de oră.
Preîncălzește cuptorul la 200 de grade Celsius. Acoperă aluatul cu hȃrtie de copt, pe care aşezi boabe de linte uscate. Coace aluatul în partea din mijloc a cuptorului. După 20 de minute, dă la o parte hȃrtia cu linte şi mai lasă aluatul în cuptor timp de 5 minute, pȃnă cȃnd acesta se colorează într-un auriu deschis. Lasă aluatul de tartă la răcit și, înainte de a turna umplutura peste el, taie surplusul de aluat de pe buza inelului formei de copt. Îndreaptă marginea aluatului de tartă.
Cum pregătești perele
Pune la fiert într-o oală 1 litru de apă, în care dizolvi cele 200 g de zahăr brun, împreună cu anasonul şi zeama de lămȃie. Curăță de coajă şi de cotoare perele, dar lasă codițele. Cȃnd apa a ajuns la fierbere, pune perele întregi, acoperă vasul pe jumătate şi poşează perele timp de 5 minute, verificȃnd să nu se înmoaie prea tare. Scoate-le din oală şi lasă-le la scurs, apoi la răcit, în frigider. Toarnă 400 ml de lichid într-o cratiţă potrivită şi fierbe la foc mediu pȃnă cȃnd se reduce suficient şi se transformă în sirop dulce-acrişor.
Ingredientul secret care îi dă aroma unică
Mărunţește alunele coapte. Pe unele opărește-le în apă, pe celălalte păstrează-le întregi pentru mai tȃrziu. Bate ușor ouăle cu o furculiţă şi pune-le deoparte. Apoi mixează untul moale şi zahărul pudră pȃnă cȃnd îți iese o cremă deschisă la culoare. Adaugă treptat ouăle, la viteză mică, apoi făina, ghimbirul şi alunele tocate mare.
Pune cȃteva linguri din această compoziţie peste aluatul precopt din tavă şi întinde bine pe toată suprafaţa lui. Peste acest strat de aluat crud așază perele poşate răcite, cu codiţele în sus, nu înainte de a le umple cu alunele opărite. Pune restul umpluturii în jurul perelor şi bagă tava la cuptor, pentru 45 de minute. La final, toarnă siropul călduț peste tarta fierbinte. După ce se răcește prăjitura scoate-o din inelul tăvii de copt.