Țările cu cele mai mari pensii din lume. Care sunt cele mai mici și pe ce loc este România

de: Ana Chivu
02 10. 2021

Care sunt țările cu cele mai mari pensii din lume? Unde sunt cei mai nedreptățiți pensionari și pe ce loc se află România într-un astfel de clasament?

Țara cu cele mai mari pensii: România este în coada clasamentului

Un studiu realizat de Investing Reviwes a adus în prim-plan un top al țărilor cu cele mai mari pensii. India se află pe primul loc, raportat la salariul de dinaintea pensionării.

Din păcate, România este la finele clasamentului, iar Bulgaria pe locul 4. Italia și Turcia sunt următoarele după India, ulterior Burlgaria, iar la coada clasamentului este România.

Țara noastră se află printre statele cu cele mai mici procente, adică 41.3% din venitul obținut înainte de pensionare. Nici Marea Britanie nu-și tratează extraordinar vârstnicii din acest punct de vedere și ocupă astfel poziția 49 dintr-o listă de 51 de țări.

Specialiștii care au organizat studiul au subliniat că o pensie medie scăzută evidențiază importanța pregătirii altor economii sau investiții pentru pensionare pentru a completa pensia.

„Marea Britanie nu figurează în primele zece ţări”

„Privind datele OECD, putem vedea procentajul de câştiguri înainte de pensionare pe care pensionarii se pot aştepta să le primească, măsurând cât de eficient un sistem de pensii oferă un venit de pensionare pentru a înlocui câştigurile.

Luând o medie a rezultatelor pentru bărbaţi şi femei, obţinem un procent mediu din venitul de pre-pensionare pe care pensionarii îl pot primi ca pensii. Procentual, India are cele mai mari pensii din lume raportat la salariile primite înainte de pensionare salarii India se află în fruntea clasamentului, cu 93,3% din venitul mediu oferit pensionarilor, asigurând continuarea nivelului lor de viaţă înainte de pensionare.

Cu toate acestea, Marea Britanie nu figurează în primele zece ţări, ocupând poziţia 49 din 51 de ţări, doar 28,5% din veniturile din salarii fiind oferite pensionarilor. Cu o pensie medie atât de scăzută, se evidenţiază importanţa pregătirii altor economii sau investiţii pentru pensionare pentru a completa pensia de stat”, se arată în studiu, potrivit EVZ.

Statistică: 5.1 milioane de pensionari români cu o pensie medie de 1.500 de lei

Numărul mediu de pensionari înregistrat în România în anul 2020 a fost de 5.128 de milioane de persoane, în scădere cu 29.000 față de anul anterior acestuia. Pensia medie lunară a fost de 1.500 de lei, în creștere cu 16.1% de la an la an, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică, citate de Agerpres.

Numărul total al beneficiarilor de indemnizația socială din anul 2020 a fost de 968.400 de persoane, din care 800.800 din sistemul asigurărilor sociale de stat.