Tăriceanu vrea să se bată cu Iohannis pentru Cotroceni, dar încă nu e convins. Ce așteaptă liderul ALDE

de: Claudiu Surmei
11 04. 2019

Călin Popescu Tăriceanu vrea să se bată cu președintele Klaus Iohannis pentru șefia Palatului Cotroceni, dar încă nu este convins dacă ar trebui sau nu să candideze la alegerile prezidențiale de la sfârșitul anului. Liderul ALDE va lua o decizie în urma consultării sondajelor, după alegerile europarlamentare din luna mai.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat în luna martie că partidul pe care îl conduce și ALDE vor avea un candidat comun la prezidențiale, dar s-a ferit să nominalizeze pe cineva și chiar s-a enervat în momentul în care a fost întrebat dacă cel desemnat va fi Călin Popescu Tăriceanu.

În schimb, pentru liderul ALDE nu este pentru prima dată când vorbește despre intenția de a candida pentru funcția de șef de stat. Sondajele din ultima vreme îi dau curaj, în condițiile în care este mult peste Liviu Dragnea în preferințele alegătorilor.

Tăriceanu vs. Iohannis pentru funcția de președinte al României?!

Un sondaj realizat recent de IMAS arată că actualul președinte, Klaus Iohannis, este cotat cu 44,3%, în timp ce Tăriceanu este pe locul 2, cu 18%. Urmează Victor Ponta (12,4%), Dacian Cioloș (11,7%) și Liviu Dragnea (8%).

„Candidatura la Preşedinţie se va anunţa oficial, dar nu vorbesc neapărat în nume propriu. Am discutat acest subiect în cadrul coaliţiei, eu sunt pregătit să îmi asum această candidatură în condiţiile în care vom vedea care este cel mai bine plasat candidat în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni. Vom face acest lucru cel mai probabil după alegerile pentru Parlamentul European. Vom discuta cu datele în faţă, cu rezultatele la alegeri şi cu sondajele. Dacă voi fi eu acela sigur că o să candidez. Nu ascund, îmi asum acest rol dacă va fi nevoie”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu pentru DC News.

Astfel, este tot mai clar că dacă va vedea că urcă în sondaje, liderul ALDE va decide să candideze la alegerile prezidențiale din noiembrie.