Tăriceanu ”dă de pământ” cu șefa ÎCCJ: cum l-a supărat Tarcea atât de tare
În urmă unor declarații neinspirate despre apărarea drepturilor omului în România, Tăriceanu a criticat-o aspru pe șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Nu se întâmplă des să poți justifica limbajul agresiv al unui guvernant din țara noastră, dar cea mai recentă reacție a lui Tăriceanu are un fundament cât se poate de solid în sparte. Cuvintele dure ale președintelui Senatului au fost declanșate de către Cristina Tarcea.
Șefa ÎCCJ a făcut de curând câteva declarații care par să fie împotriva implementării la nivel național a legislației europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. „România întotdeauna s-a cam pripit atunci când a trebuit să-şi asume nişte obligaţii internaţionale de dragul de a intra cât mai repede în cadrul Consiliului Europei”, a declarat Tarcea. Încercând să explice mai bine ce a vrut să spună, ea a atras atenția asupra ratificării Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
La scurt timp după ce respectivele declarații au ajuns în presă, Tăriceanu a făcut o postare pe Facebook la adresa șefei Înaltei Curți. „Nu suntem în anii ’50, când, conform propriilor ei destăinuiri, bunicul distinsei doamne săpa la Canal, trimis de comunişti, în profundul dispreţ pentru drepturile omului. Suntem în 2019, membri ai UE, ai NATO şi ai altor mari organisme internaţionale, şi peste nici trei luni sărbătorim 25 de ani de la ratificarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în iunie 1994. O Convenţie care ne garantează dreptul la viaţă şi dreptul de a nu fi torturat, dreptul de a nu fi ţinut în sclavie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la respectarea vieţii private şi familiale, libertatea de gândire şi conştiinţă, dreptul la liberă exprimare, dreptul de proprietate, dreptul la alegeri libere şi multe altele”, subliniază Tăriceanu.
Liderul ALDE a continuat atacul la adresa lui Tarcea insistând pe faptul că acele afirmații nu sunt nici pe departe niște scăpări, ci o manifestare a filozofiei de viață. „Aceste declaraţii stupefiante nu sunt scăpări, ele devoalează mentalităţile unor personaje sinistre ajunse, prin concursuri nefericite de împrejurări, în funcţii-cheie ale statului. Personaje pentru care drepturile omului sunt un moft ori mai rău de atât. Aşa putem înţelege şi cum au fost posibile tenebroasele protocoale ale Justiţiei cu serviciile: pentru că au emanat din minţile abrupte ale lui Macovei, Kovesi, Stanciu, Coldea, Prună, Tarcea şi ale altora ca ei. Şi pentru că mentalităţi atât de viciate e prea târziu să mai fie schimbate, soluţia e una singură: doamna Tarcea să ne lase şi să predea locul din fruntea ÎCCJ cuiva care trăieşte şi gândeşte ca în secolul 21”, conchide preşedintele Senatului.