Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, proaspăt ieșit din barca guvernării care dă semne că se scufundă, iese la atac de pe margine. El a lansat mai multe săgeți către Viorica Dăncilă, încă premier și încă șef al Guvernului.
Călin Popescu Tăriceanu o atacă dur pe Viorica Dăncilă. Liderul ALDE, recent ieșit de la guvernare, vede că barca guvernării dă semne că se scufundă și o acuză pe Viorica Dăncilă.
Tăriceanu susține că premierul caută cu disperare să obțină voturi și promite ministere în stânga și-n dreapta. Liderul ALDE susține că sunt curtați de PSD inclusiv membri ai formațiunii sale.
Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu o acuză pe Viorica Dăncilă că, în această perioadă, caută cu disperare sprijin politic.
”Observ de câteva zile o zbatere disperată a d-nei Dăncilă în încercarea de a se salva de la înec. A ajuns să promită cam tuturor parlamentarilor ALDE chiar portofolii ministeriale, doar – doar îi va convinge să i se alăture. Şi, cum n-a reuşit, acum a scos pe „tarabă”, tot pentru colegii mei, inclusiv funcţia de preşedinte al Senatului, pe care am anunţat că o voi elibera la începutul sesiunii parlamentare de toamnă. A făcut-o chiar fără să-şi consulte colegii de partid care aspiră în mod natural la preluarea acestei demnităţi importante, în condiţiile în care partidul domniei sale are o majoritate”, a scris Tăriceanu pe pagina de Facebook.
Liderul ALDE ține să-i aducă aminte premierului că tot are nevoie de susținerea Parlamentului pentru a-și asigura echipa guvernamentală pe care o dorește.
”Dragă Viorica, ai grijă, mai ai puţin şi eşti gata să ajungi cu <<oferta>> la mine! P.S. Toate aceste demersuri inspirate de consilierii cu care s-a pricopsit în ultima vreme sunt gândite în logica celor care o ghidonează: totul se vinde şi se cumpără! Orice ar face însă, și indiferent de tertipurile la care apelează, finalul va fi același: va trebui să vină în fața Parlamentului pentru a dovedi soliditatea susținerii. Și atunci…”, a concluzionat liderul ALDE.