Târguri de nunți 2024 în București. Când au loc și ce poți găsi în cadrul evenimentelor
Sezonul nunților începe în 2024 pe 26 ianuarie. Primul târg de nunți de anul acesta și cel mai mare este Mariage Fest – Târgul Național de Nunți al României. Vor mai fi și alte târguri de nunți 2024 în București, iar cei care vor să se căsătorească anul acesta ar trebui să le viziteze pentru a obține oferte și prețuri bune la diferite servicii și produse.
Ce găsești la târgurile de nunți
Un târg de nunți reprezintă o oportunitate excelentă pentru a aduna inspirație pentru ziua specială și pentru a întâlni furnizori cu care ai putea dori să colaborezi.
Majoritatea târgurilor de nunți acoperă o gamă largă de furnizori și produse, de la decorațiuni, invitații, chiar și rochii de mireasă sau mărturii.
Fă-ți o listă cu lucrurile de care ai nevoie sau pe care le vrei pentru nunta ta; acest lucru te va ajuta să găsești furnizori care îți pot oferi sfaturi și să îți faci o idee despre costurile a ceea ce cauți.
Dacă ai stabilit deja bugetul, ține-l în minte când te plimbi. Te va ajuta să te gândești la ce îți dorești cu adevărat și unde ești dispus să faci economii.
Obișnuiește-te cu faptul că dimineața este mai aglomerată în majoritatea locurilor, dar de obicei mult mai liniștită după prânz, începând cu ora 14.00.
Așa că ai grijă când mergi dacă vrei să te uiți cu atenție la toate detaliile, deoarece vor fi mai puține persoane în jur.
Ia-ți un mic caiet și un pix pentru a nota orice ți-a plăcut sau idei pe care le-ai văzut și nu le-ai luat în considerare.
Vezi și: Cele mai vechi obiceiuri de la nunți. De unde au apărut
Adună cărți de vizită și pliante pentru lucrurile care ți-au plăcut, iar dacă vrei ca un furnizor să te contacteze cu o ofertă sau să îți dea mai multe informații, lasă-ți adresa de mail sau numărul de telefon pentru ca ei să te apeleze mai târziu.
Târguri de nunți 2024 în București
Cel mai mare târg de nuntă din 2024 va avea loc Mariage Fest – Târgul Național de Nunți al României. Târgul va avea loc vineri, pe 26 ianuarie.
Sâmbătă, pe 27 ianuarie, are loc primul wedding workshop. La acest târg vei vedea produse și servicii lansate înpremieră, idei pentru nuntă, degustări de specialități, rochii de mireasă, inele cu diamante și multe altele.
Târgul de Nunți Ghidul Miresei are loc la Hala Laminor, Romexpo, între 23 și 25 februarie. Poți găsi toate detaliile AICI.
Un alt târg la care cei care se vor căsători ar putea participa este Expo Antique Market, care va avea loc la Romexpo între 16 și 19 mai. Cei care plănuiesc nunta în 2024 sau 2025 ar putea găsi aici piese interesante pentru evenimentul lor.
Multe alte orașe din România organizează târguri de nunți în primăvară, la care tinerii ce vor să își unească destinele pot participa pentru inspirație și idei privind marele eveniment.