27 mai 2023 | 20:50

Țara uriașă pe care Rusia o poate ataca după Ucraina. Alerta venită astăzi, așa vom ajunge la un război mondial

News
Țara uriașă pe care Rusia o poate ataca după Ucraina. Alerta venită astăzi, așa vom ajunge la un război mondial
Ce tara ar urma sa fie atacata de Rusia

Veștile în ceea ce privește un al Treilea Război Mondial nu sunt deloc liniștitoare, ba din contră. Vladimir Putin deja și-ar fi ales o altă țintă, mult mai mare.  Care este țara uriașă pe care Rusia o poate ataca după Ucraina. Alerta venită astăzi, va fi război mondial.

Rusia ar putea ataca o altă țară mare. Țara vizată a făcut avertismentul

Rusia ar putea ataca Marea Britanie dacă nu va câștiga războiul pe care l-a început cu vecina sa, Ucraina.

Avertismentul a fost făcut chiar de către șeful Forțelor Aeriene Regale, mareșalul Mike Wigston, care recunoaște astfel că trupele rusești reprezintă o amenințare pentru Anglia.

Pericolul de război se extinde

Conform mareșalului, pericolul de război se va extinde în vestul Europei, imediat ce Ucraina își va restabili granițele. La acel moment, din răzbunare, Rusia va fi gata să se implie în luptă cu Occidentul.

În acest caz, agresiunea Kremlinului va atinge un nou nivel, chiar dacă președintele rus Vladimir Putin va fi demis, susține mareșalul Mike Wigston.

Mareșalul mai crede că Rusia rănită va riposta, acționând cu mai multă ferocitate cu mijloace de a ataca Marea Britanie în aer, cu rachete și sub apă, dacă Ucraina își va restabili granițele.

Rusia umilită va amenința NATO

Conform jurnaliștilor, o astfel de declarație este prima recunoaștere de către comandamentul militar occidental că o Rusia umilită poate amenința NATO după încheierea războiului din Ucraina.

„Când războiul din Ucraina se va termina și Ucraina își va restabili granițele, așa cum ar trebui, vom avea o Rusia rănită, răzbunătoare, care are mijloacele de a face pagube: lovituri aeriene, lovituri cu rachete sau atacuri submarine”, a declarat Mike Wigston.

Ce ar plănui rușii la centrala de la Zaporojie

Pe de altă parte, în a 458-a zi de război, Rusia ar plănui o provocare la centrala nucleară de la Zaporojie, unde urmează să simuleze un atac asupra facilităților și să arunce vina pe armata Ucrainei.

De asemenea, administraţia de la Moscova a decis expulzarea din țară a sute de funcţionari germani, printre care și diplomaţi, pe fondul înrăutăţirii relaţiilor bilaterale, astfel că se așteaptă ca Guvernul de la Berlin să reacționeze în mod similar.

Germania confirmă totul

Nu în ultimul rând, conform unor surse citate de publicaţia Süddeutsche Zeitung, ministerul rus de Externe a anunțat Berlinul că trebuie să retragă sute de funcţionari germani, diplomaţi, angajaţi ai Institutului Goethe şi profesori ai Şcolii germane.

De asemenea, ministerul de Externe de la Berlin a confirmat sâmbătă că Moscova a decis la sfârşitul lunii aprilie limitarea personalului reprezentanţelor sale din Rusia.

Parteneri
A murit Cornel Oțelea, singurul handbalist român care a fost de trei ori campion mondial
Redactia.ro
Fructul pe care trebuie să-l consumi în fiecare dimineață. Te trezește mai bine decât cafeaua și vei avea energie pe întreg parcursul zilei
Click.ro
Motivul pentru care Donald Trump nu bea niciodată alcool. “Nici măcar un pahar”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Divorț secret în lumea mondenă din România! S-au despărțit după doar 3 ani de căsnicie!
Unica.ro
Prăjitură delicioasă din perioada comunistă. Un răsfăț la desert
EVZ.ro
Cine e tânăra în vârstă de 34 de ani găsită moartă în casă, în Târgu Jiu. Trupul Andei a fost mâncat de câinii pe care îi avea / FOTO
Spynews
Călin Georgescu, interzis la prezidențiale?! Este obligatoriu pentru orice candidat la prezidențiale
Capital.ro
Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat în mare secret, iar acum s-a aflat și motivul. Nimeni nu se aștepta la una ca asta
Avantaje
SE ANULEAZĂ ALEGERILE PREZIDENȚIALE? MAI a transmis DECIZIA FINALĂ
Mediaflux
Gogoșele minciunele ca la bunica acasă! Rețeta care îți va aduce aminte de copilărie! Se fac rapid și sunt delicioase
Spynews.ro
Aceasta este pâinea cu cel mai mult arsenic din supermarket. Pericolul pe care încearcă să îl ascundă producătorii
Realitatea.net
Doinița Oancea se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro