Țara în care toți locuitorii vor avea același nume de familie în 500 de ani. Studiul care îi va uimi pe mulți
Majoritatea dintre noi avem un nume de familie, și am putea spune că este un criteriu de diferențiere. Numai că, cel puțin așa ni se prezintă într-un studiu, în următorii 500 de ani, populația unei țări va avea același nume de familie. Vezi despre ce țară este vorba.
Numele de familie este un criteriu de diferențiere a populației
Încă de la apariția primelor nume de familie, diferențiau populațiile lumii, la începuturi fiind de fapt o reprezentare a breslei din care făceau parte. Ulterior, fie că vorbim de Popescu, Marinescu, sau orice alt nume de familie, acest aspect a devenit, în mod clar, un criteriu al diferențierii între persoane.
Dar, cum studiile sunt făcute să destrame mituri, sau să le certifice, nu ne miră să aflăm de existența unui studiu recent, în care concluzia principală este că populația unei anume țări va avea același nume de familie în următorii 500 de ani.
Japonia, țara în care toți locuitorii vor avea același nume de familie în 500 de ani
Cetățenii japonezi vor purta toți același nume de familie peste 500 de ani, dacă cuplurilor căsătorite nu li se va permite să folosească nume de familie separate, sugerează un nou studiu, ca parte a unei campanii de actualizare a unui cod civil care datează de la sfârșitul anilor 1800.
Studiul, condus de Hiroshi Yoshida, profesor de economie la Universitatea Tohoku, a estimat că, dacă Japonia, care este recunoscută ca fiind ţara cu cei mai longevivi oameni de pe Pământ, continuă să insiste ca cuplurile să aleagă un singur nume de familie, fiecare japonez va fi cunoscut ca „Sato-san” până în 2531.
Yoshida a recunoscut că proiecțiile sale se bazează pe mai multe ipoteze, dar a declarat că ideea a fost de a folosi cifre pentru a explica efectele potențiale ale sistemului actual asupra societății japoneze pentru a atrage atenția asupra problemei.
„Dacă toată lumea devine Sato, s-ar putea să fim nevoiți să ni se adreseze pe numele mic sau prin numere. Nu cred că ar fi o lume bună în care să trăim.”, declară profesorul Hiroshi Yoshida.
Numele de familie Sato se află deja în fruntea listei de nume de familie japoneze, reprezentând 1,5% din totalul populației, potrivit unui sondaj din martie 2023, Suzuki fiind pe locul al doilea.
Studiul i-a uimit pe mulți japonezi, dar a atras și critici
Unii utilizatori ai rețelelor de socializare au presupus în mod greșit că studiul, raportat pentru prima dată luni, dar publicat în martie, este o glumă de Ziua Păcălelilor din aprilie, însă Yoshida a declarat că a dorit ca acesta să dea de gândit oamenilor.
O națiune de japonezi cu numele de familie Sato „nu numai că va fi incomodă, dar va submina și demnitatea individuală”, a spus profesorul, adăugând că această tendință va duce, de asemenea, la pierderea patrimoniului familial și regional. Potrivit calculelor lui Yoshida, proporția japonezilor cu numele Sato a crescut de 1,0083 ori din 2022 până în 2023, cu toate că Japonia este țara cu cei mai mulți oameni care se sinucid.
Presupunând că rata rămâne constantă și că nu există nicio modificare a legii privind numele de familie, aproximativ jumătate din populația japoneză va avea acest nume în 2446, ajungând la 100% în 2531. Cuplurile din Japonia trebuie să aleagă ce nume de familie să împartă atunci când se căsătoresc, dar în 95% din cazuri, femeia este cea care își schimbă numele.