Țara care trece la moneda euro din 2024. Anunțul oficial, totul e clar acum
Un anunț recent a luat prin surprindere statele europene. Țara care trece la moneda euro din 2024 a stabilit deja detaliile cele mai importante și urmează să facă trecerea de la moneda națională la cea europeană într-un timp mai scurt decât era de așteptat. Iată despre ce stat este vorba.
Care este țara care va trece la moneda euro din 2024
Începând cu 1 ianuarie 2024, unul dintre statele membre ale Uniunii Europene surprinde pe toată lumea și face trecerea de la moneda națională la cea europeană. Țara, la care puțini s-ar fi așteptat să întrunească criteriile economice ale UE, a anunțat că trece la moneda euro peste doi ani. Anunțul a fost făcut deja de un oficial guvernamental.
Deși România ar fi trebuit să facă același pas în 2024, a fost depășită de vecinii bulgari. Astfel, Bulgaria va trece de la leva la euro, conform unei declarații făcut vineri de către Asen Vasilev, viceprim-ministru şi ministru bulgar al Finanţelor, în urma întrebărilor primite din partea membrilor parlamentului din regiune.
„În prezent, suntem pe deplin pregătiţi din punct de vedere tehnic pentru introducerea monedei euro; mai rămân doar câteva sarcini mici de finalizat, astfel încât nu există niciun dubiu că la 1 ianuarie 2024 se va face tranziţia la euro”, a anunţat Vasilev.
Ce măsuri au pregătit bulgarii înainte și după trecerea la moneda europeană
Conform procedurilor europene, cu cinci luni înainte de introducerea oficială a monedei euro, precum și timp de un an după momentul zero, prețurile din magazine vor fi indicate atât în leva cât și în euro. După numai o lună de la intrarea în zona euro a statului bulgar, cetățenii precum și restul vizitatorilor țării vor putea plăti atât în euro, cât și în leva.
O măsură specială pentru această trecere la moneda europeană o reprezintă posibilitatea de a schimba leva în euro în mod gratuit, timp de șase luni de la introducerea noii monede. Totodată, cursul de schimb al leva, care este unul fix faţă de euro, va rămâne neschimbat. Practic, un euro este calculat la 1,95583 leva.
Criteriile pe care România ar trebui să le îndeplinească pentru a trece la euro
Bulgarii au reușit să ne-o ia din nou înainte, deși România și țara vecină au aderat în același timp la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007. În timp ce bulgarii s-au concentrat să îndeplinească criteriile economice necesare trecerii la moneda europeană conform angajamentului luat în urmă cu câțiva ani, România nu poate trece la euro pentru că nu îndeplinește deocamdată niciunul dintre cele patru criterii de convergență economică.
Chiar dacă statul român și-a luat angajamentul de a adera la zona euro tot în 2024, în timpul mandatului Guvernului Dăncilă, România nu este pregătită. Pentru a trece la moneda europeană, o țară trebuie să dispună de:
- Stabilitatea prețurilor. Aceasta presupune ca rata inflației să nu fie mai mare de 1,5 puncte procentuale peste rata celor trei state membre care înregistrează cele mai bune rezultate.
- Finanțe publice solide și sustenabile. Statul nu ar trebui să se remarce prin proceduri aplicabile deficitelor excesive.
- Stabilitatea cursului de schimb. Țara trebuie să participe la mecanismul cursului de schimb (MCS II) timp de cel puțin doi ani fără devieri semnificative de la cursul central din cadrul MCS II și fără o devalorizare a cursului central bilateral al propriei monede în raport cu euro în aceeași perioadă.
- Ratele dobânzilor pe termen lung. Rata dobânzii pe termen lung nu ar trebui să fie mai mare de două puncte procentuale peste rata celor trei state membre care înregistrează cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a prețurilor.