Tânărul din imagine este printre cei mai puternici oameni din România, chiar şi de pe pe Planetă. Cine este rebelul fermecător din fotografie
Îl recunoști pe tânărul din imagine? Prezență cuceritoare, românul deține în prezent o importantă funcție, datorită căreia este considerat unul dintre cei mai puternici oameni din lume. Rebelul fermecător din fotografie este politician și are, astăzi, 65 de ani. Află mai jos despre cine este vorba. Foto
Cine este tânărul rebel din fotografie
Poți să ghicești cine este tânărul rebel din fotografie? Astăzi este bărbat în toată firea și deține o funcție importantă pe scena politică, la nivel internațional. Românul este în vârstă de 65 de ani. Negreșit, timpul și-a spus cuvântul. Puțini ar crede că el este cel din imagine.
Ochi albaștri, expresivi, păr creț și frunte înaltă – Mircea Geoană, fiindcă despre el este vorba, se făcea remarcat oriunde își făcea apariția. Cu înfățișarea atractivă și atitudinea ușor rebelă, îi era ușor să cucerească tinerele de vârsta sa. Fără îndoială, a rănit multe inimi.
Este una dintre fotografiile rare cu Mircea Geoană. Politicanul este foarte discret când vine vorba despre viața personală. S-a născut pe 14 iulie 1958, la București. Tatăl său a fost general în armata RSR și șef al Comandamentului Apărării Civile, învinuit în dosarul Revoluția română, iar mama lui inginer ITB.
Copilăria și tinerețea lui Mircea Geoană
În spațiul public, nu există foarte multe informații privind primii ani de viață ai lui Mircea Geoană. Putem găsi câteva frânturi și detalii despre tinerețea lui în cartea Încrederea, pe care a publicat-o chiar politicianul în urmă cu mai mulți ani.
„Grâul pe care-l coseam îl încărcam cu furca în care, treierându-l apoi cu caii care se învârteau în jurul unui par, zdrobind spicele sub copite. Călăream pe deșelate și mâncam lapte cu mămăligă tare, tăiată cu ață de cânepă. Noaptea, cerul senin era plin de stele căzătoare”, a notat Mircea Geoană despre vacanța petrecută la un unchi, în cartea citată.
Dacă în vremea copilăriei jongla între București și Craiova, timpul și-a spus rapid cuvântul, responsabilizându-l pe tânărul despre care apropiații susțin că era foarte inteligent și avea planuri mărețe de viață.
Ioan Geoană și-a dorit foarte mult ca fiul său să studieze Politehnica, astfel încât Mircea Geoană a absolvit cursurile Facultăţii de Mecanică, din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti. În perioada anilor 1983-1990 a lucrat ca inginer la Trustul Energomontaj din capitală.
În perioada în care s-a angajat, a decis să își urmeze adevărata dorință, aceea de a face dreptul. Astfel, în anul 1987, Mircea Geoană s-a înscris la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. La scurt timp, mai exact în anul 1990, a intrat în corpul diplomatic, ca referent în relaţia României cu Franţa.
Cel mai tânăr ambasador din corpul diplomatic românesc
Un an mai târziu, a fost numit director al Departamentului de Afaceri Europene, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE). În 1992, Mircea Geoană a absolvit un curs de perfecţionare la prestigioasa „L’Ecole Nationale d’Administration de Paris”. Până în 1995, a fost purtător de cuvânt al MAE.
A devenit director general al Direcţiei Generale pentru Asia, America Latină, Orientul Mijlociu şi Africa din cadrul MAE, iar în 1994 a absolvit cursul despre instituţii democratice al NATO. În 1995, Mircea Geoană a fost numit director al Direcţiei Generale pentru Europa, America de Nord, America Latină, Asia, Africa şi Orientul Mijlociu.
Un an mai târziu, a fost numit ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii, fiind cel mai tânăr ambasador din corpul diplomatic românesc.
Câte limbi vorbește Mircea Geoană
În 1999, politicianul a finalizat cursurile Harvard Business School – Program de dezvoltare managerială a Grupului Băncii Mondiale. În 2005, a obținut diploma de doctorat în economie mondială, la Academia de Studii Economice din București.
Mircea Geoană a fost președinte al Senatului României în perioada decembrie 2008 – noiembrie 2011 și președinte al PSD din 2005 până în 2010. În anul 2009, a candidat pentru președinția României. Din octombrie 2019, este secretarul general adjunct al NATO.
Mircea Geoană a fost decorat în anul 2000 Comandant al Ordinului Național Steaua României, a primit Legiunea de onoare în anul 2002 (Franța) și Stella della Soliedarita în 2013 (Italia). Vorbește fluent în engleză, franceză, spaniolă și italiană.
Familia diplomatului. Câți copii are
Astăzi personalitate proeminentă la nivel internațional, Mircea Geoană are și o familie pe care o ține departe de ochii curioșilor. Politicianul este căsătorit cu Mihaela Costea, de profesie arhitect. Aceasta a vorbit, într-un interviu mai vechi, despre începuturile relației sale amoroase.
„Nu am fost ‘Wow! El e acela!‘. Nu a fost dragoste la prima vedere, nu am fost șocată de ceva. M-a impresionat totuși că era foarte inteligent si bine-crescut. Știu că m-a întrebat prietena mea cea mai bună, când m-am intors de la schi: ‘Cum a fost? Cum e? E frumos?‘.
‘Nu știu, nu e nici frumos, nici urât, nu e nici așa, nici altfel. E înalt, blond cu ochii albaștri și deștept‘.Mai târziu, când s-a mai maturizat, mi s-a parut că e și mai bine. Mie mereu mi-au plăcut bărbații mai maturi”, a spus Mihaela Geoană.
După doi ani de relație, Mircea și Mihaela Geoană s-au logodit. Ea avea 22 de ani când s-a căsătorit cu el. Cei doi soți au împreună o fiică pe nume Ana Maria și un băiat pe nume Alexandru.
Copiii lui Mircea Geoană au urmat cele mai bune școli. Atât Ana Maria, cât și Alexandru au absolvit liceul la Școala Americană din București și au urmat cursurile Facultății din Pennsylvania. Ea a studiat medicina și trăiește în Los Angeles, iar el a studiat tehnici de business.