Tânără de 26 de ani, găsită fără suflare în Gara Ciulnița. Descoperirea înfiorătoare făcută de medici. Ce s-a întâmplat, de fapt
O tragedie a avut loc în Gara Ciulnița, acolo unde o tânăra farmacistă a fost găsită decedată, la câțiva metri distanță de peron. Potrivit unui comunicat de presă al polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Ciulnița, evenimentul tragic a avut loc pe data de 6 septembrie, atunci când tatăl fetei a alertat autoritățile, semnalând că fiica sa nu a coborât din tren și că nu are nicio informație despre starea ei.
Farmacista găsită decedată la 20 de metri de peron
Primele cercetări au dezvăluit că tânăra prezenta leziuni la nivelul capului, ceea ce a ridicat suspiciuni grave cu privire la circumstanțele decesului ei. Un echipaj din Serviciul de Ambulanță Județean Călărași a intervenit pentru a examina medical tânăra, însă, din păcate, ea a fost declarată decedată.
Autoritățile au deschis imediat un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, iar ancheta este încă în desfășurare pentru a clarifica circumstanțele exacte ale tragediei. Tânăra Andreea I. era fiica unui fost luptător DIAS și lucra ca farmacistă în Constanța.
Potrivit primelor informații, trenul nu avea traseu prin Călărași, așa că sora sa a mers să o aștepte la Ciulnița. Acestea au vorbit înainte cu puțin timp ca trenul să ajungă în gară, însă nu au apucat să se mai vadă.
„La data de 6 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Ciulniţa au fost sesizaţi, de către un bărbat, cu privire la faptul că fiica sa nu a coborât din trenul de călători care circula pe ruta Mangalia-Bucureşti, neştiind nimic despre ea. În urma primelor cercetări, la aproximativ 20 de metri de peron a fost găsită fata, care prezenta leziuni la nivelul capului”, a transmis IPC Călăraşi, pentru sursa citată.
Cum a fost descoperit trupul neînsuflețit al tinerei
Autoritățile au demarat o investigație amănunțită pentru a clarifica circumstanțele exacte care au dus la acest incident șocant. Potrivit informațiilor preliminare, Andreea Ioniță a fost găsită cu leziuni la cap, iar locul în care a fost descoperită se afla pe partea opusă satului Drajna, printre buruienile crescute de-a lungul căii ferate. După ce tânăra nu a coborât din trenul Mangalia-București, familia a început să o caute cu disperare.
La un moment dat, sora ei a reușit să o contacteze din nou la telefon, auzind soneria de apel în gară și pornind în direcția de unde venea sunetul. Cu toate acestea, descoperirea lor a fost una de coșmar. Andreea Ioniță a fost găsită moartă lângă șinele ferate, la doar 20 de metri de gara de la Ciulnița.
Autoritățile se străduiesc să adune dovezi și să audieze martori care ar putea face lumină asupra acestui incident tragic. Ancheta ia în considerare mai multe ipoteze, printre care producerea unui accident, astfel că, este posibil ca tânăra să fi vrut să fie aproape de locul de coborâre și să fi deschis ușa vagonului înainte de a ajunge trenul în gară, iar într-un moment de neatenție, să se fi dezechilibrat și alunecat.
O altă ipoteză ar fi aceea că Andreea ar fi putut fi împinsă din tren, însă această variantă ar putea fi luată în calcul după ce se va afla dacă aceasta se afla în compania cuiva.