Talent inedit al unei tinere din Iași. Ce pictează aceasta încât abia mai face față cererii clienților
Maria Mirabela Bolohan este o tânără pictoriță din Iași și a reușit să creeze un business inedit. În vârstă de 31 de ani, tânăra pictează orice produs, începând de la farfurii până la pereți, folosind o tehnică specială. Produsele sale sunt unice și personalizate.
Afacerea inedită a unei tinere din Iași
Maria a pictat primele sale produse în vara anului 2019, atunci când era în concediu și avea timp liber. Până în prezent, a investit în mica sa afacere în jur de 10.000 de lei, iar afacerea merge din ce în ce mai bine datorită calității produselor.
„În vara anului 2019, când eram în concediu, m-am apucat de pictat. Căutam o activitate de petrecere a timpului liber. De mic copil îmi plăcea să desenez. Mi-am amintit că aveam niște culori acrilice și le pot folosi. Am urmărit un tutorial pe Youtube și am făcut primul tablou cu bețișoare de urechi.
Când am postat primele poze, am primit multe reacții pozitive de la cunoscuți, dar și de la necunoscuți, care mă încurajau să fac asta în continuare. Am zis: « De ce nu?!».
Mi-a plăcut din copilărie să pictez. Atunci se spunea că nu poți să ajungi cineva doar pictând, de aceea nu am continuat să fac asta ca meserie, ci doar îmi petrec timpul liber pictând. Am zis că, dacă tot mă relaxează, îmi oferă o energie pozitivă, să continui să fac asta.
Am cheltuit până acum 10.000 de lei și, de obicei, banii pe care îi luam pe produse îi investeam în culori. Pentru mine a contat mai mult faptul că am o satisfacție personală, iar clienții sunt mulțumiți”, spune Maria Bolohan.
Tânăra realizează produse unice prin tehnica mandala
Primele produse le-a vândut imediat ce a postat fotografiile pe Facebook. În timp, numărul comenzilor a crescut, primind cereri și de la persoane care muncesc în străinătate. Tehnica mandala este utilizată de către psihoterapeuți și pictori. Ea reprezintă un ritual, dar și un simbol.
Originară din Budism și Hinduism, reprezintă Universul. Mandala reprezintă o diagramă circulară, simetrică, ce se concentrează cu toată forța asupra unui centru. Are ca structură tipică împărțirea suprafeței în 4 segmente egale. Tânără spune că, pentru ea, este cea mai bună formă de relaxare.
Maria pictează doar câteva ore pe zi, deoarece nu a renunțat definitiv la locul ei de muncă. În schimb, dacă afacerea ei se va dezvolta mai mult, ar putea renunța. Prețurile produselor ei pornesc de la 15 lei și pot ajunge la peste 1.000 de lei.