Sute de mii de români vor putea avea centrală termică de apartament. Veste uriașă anunțată de Guvern

de: Andrei Simion
05 02. 2020

Românii care doresc să opteze pentru o centrală termică în locuința lor o vor putea face mult mai simplu. Un astfel de sistem de încălzire poate fi instalat în orice casă foarte ușor, fiind cu mult mai eficient pe timpul lunilor de iarnă față de încălzirea centralizată. Cei care vor să beneficieze de echipamentul propriu o vor putea face printr-un nou program al Guvernului.

Sute de mii de români vor putea avea centrală termică de apartament

Mai exact, au fost raportate foarte multe situații în care românii care își doreau instalarea în locuință a unei centrale termice pe gaz metan, nu o puteau face din pricina zonei în care locuiau. Locuitorii din diverse regiuni izolate în care gazele naturale erau inexistente au primit o veste foarte bună, după ce Executivul a aprobat un program, în ședința care a avut loc cu o zi în urmă.

Locuitorii din localitățile izolate vor putea să își instaleze centrale termice, odată cu racordarea la gaz metan

Veste uriașă anunțată de Guvern

Totodată, este vorba despre localitățile în care oamenii se încălzesc doar prin intermediul combustibililor solizi. De aceea, Ioan Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, a făcut un anunț îmbucurător. Prin cel mai nou program, aproximativ 200 de mii de locuințe care aveau încălzirea prin lemne vor fi racordate la gaz metan. Odată cu acest proces va veni și posibilitatea pentru români să își instaleze în case o centrală termică pe gaze naturale. O altă posibilitate mai este și cea a sobelor cu gaz.

„Este un moment de răscruce în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor europene în zona de energie, cunoscut fiind faptul că astăzi suntem o ţară cu un potenţial de resurse naturale destul de mare, dar, totuşi, 36% din locuinţe sunt racordate la încălzirea pe bază de gaze naturale. Programul naţional aprobat are o valoare de 500 milioane de euro. Vizează, într-o primă etapă, 200.000 de gospodării din România. Este un program aşteptat de foarte mulţi dintre cei care astăzi locuiesc mai ales în zonele de blocuri de locuinţe, care se încălzesc cu combustibil solid, pe lemne mai pe înţelesul tuturor”, a transmis ministrul Ioan Marcel Boloș, în ședința de marți a Guvernului, potrivit adevărul.ro.