Surpriză pentru Ianis Hagi după operație. Ce au făcut colegii românului de la Rangers

de: Gabriel Peneș
27 01. 2022

Surpriză pentru Ianis Hagi după operație. Internaționalul român de la Rangers a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate la genunchiul drept, vinerea trecută, în timpul meciului din Cupa Scoției, cu Stirling. Mijlocașul de 23 de ani a fost operat deja, luni, dar va absenta vreme de aproximativ 6 luni. În lipsa sa, colegii de echipă i-au făcut o surpriză frumoasă după partida din campionat cu Livingston, câștigată cu 1-0.

Surpriză pentru Ianis Hagi după operație

Surpriză pentru Ianis Hagi după operație. Internaționalul român trece prin cel mai dificil moment al carierei sale. El a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate în timpul partidei din Cupa Scoțieil, de vinerea trecută. Deși, inițial, părea să nu fie vorba de ceva foarte grav, investigațiile medicale au atătat altceva.

Ianis Hagi a fost deja operat, luni, la clinica Fortius din Londra a renumitului chirurg englez Andrew Williams. Prin mâna acestuia au trecut multe dintre vedetele din Premier League ce au avut probleme similare cu cele ale românului.

Ianis Hagi a trimis, de altfel, și un prim mesaj pe o rețea socială, după intervenția la care a fost supus.

„Bună tuturor! După operaţia reuşită de ieri, aş dori să le mulţumesc dr. Andrew Williams şi tuturor celor implicaţi în operaţie. Sunt entuziasmat şi motivat să încep această călătorie care mă aşteaptă.

Ştiu că mă vor aştepta şi momente grele, dar văd asta ca pe o oportunitate de a mă descoperi şi dezvolta ca persoană şi fotbalist şi voi reveni mai bun ca oricând. Începe drumul spre recuperare”, a scris Ianis Hagi pe Instagram.

Ce au făcut colegii românului de la Rangers

Ianis Hagi a avut parte de o frumoasă surpriză, miercuri. Colegii de la Rangers i-au dedicat victoria obținută contra celor de la Livingston, scor 1-0, mijlocașului român.

„A fost un meci foarte greu pentru noi, dar am fost pregătiți pentru el. Am vrut cele trei puncte. Chiar despre asta am vorbit cu colegii (n.r. – despre operația lui Ianis Hagi) și a fost un meci special datorită lui Ianis Hagi. Victoria a fost o mare dedicație pentru el. Cred că singurul fel prin a-i ura mult noroc și însănătoșire grabnică a fost prin a obține cele trei puncte”, a transmis atacantul Fashion Sakala, conform Herald Scotland.

Interesant este că Ianis Hagi a înscris primul gol al sezonului chiar contra celor de la Livingston, în minutul 8 al partidei desfășurată la finalul lui iulie. Dar, după încă 20 de minute, el a părăsit terenul accidentat. Problema lui Ianis Hagi i-a pus în dificultate pe șefii de la Rangers care încearcă să0i găsească un înlocuitor pe ultima sută de metri a perioadei de transferuri.

Conform presei scoțiene, se pare că au și găsit un posibil înlocuitor pentru Ianis Hagi. Cei de la GlasgowTimes spun că scouterii antrenorului Giovanni van Bronckhorst au pus ochii pe Olimpiu Moruțan, jucător legitimat acum la Galatasaray.

Mijlocașul român îl cunoaște foarte bine pe Ianis Hagi din perioada petrecută în lotul echipei naționale. Deocamdată, s-ar putea să fie vorba de un împrumut pe 6 luni, adică o perioadă de probă, exact cum s-a procedat și în cazul transferului lui Ianis Hagi de la Genk.