Surpriză în familia regală britanică. Prințul Harry primește o nouă lovitură, cine îl înlocuiește la comanda Marinei
Prințul Harry a primit o veste incredibilă, în urmă cu puțin timp. Ducele de Sussex va fi înlocuit într-un rol militar superior, de către unul dintre cei mai importanți membri ai familiei regale britanice. Despre cine este vorba. Ceremonia va avea loc în luna august a acestui an.
Cine îl va înlocui pe Prințul Harry la conducerea marinei engleze
Fiica Reginei Elisabeta, Prințesa Anne, se preconizează că îl va înlocui pe cel mai mic nepot al ei, Prințul Harry, într-un rol militar superior, în ciuda faptului că se apropie de venerabila vârstă de 71 de ani.
Sora Prințului Charles urmează să facă istorie devenind prima femeie din Anglia care a condus vreodată Royal Marines. Deși l-a deținut aproape de doi ani de zile, ducele de Sussex a renunțat la prestigiosul post de conducere, după ce s-a căsătorit cu Megan Markle și s-a mutat în Statele Unite ale Americii.
Prințesa Anne, în vârstă de 71 de ani, deține, în prezent, titlul onorific de amiral în Marina Regală, iar în august 2022, se pare că Regina Elisabeta va aproba noul ei rol în luna august a acestui an.
Reamintim faptul că fiica Reginei Elisabeta nu este străină de viața militară, fiind căsătorită cu amiralul Sir Tim Lawrence. Familia regală a suferit schimbări semnificative în ultimii ani.
În prezent, Prințul Charles ocupă un rol principal în aparițiile publice, deoarece Regina, în vârstă de 96 de ani, își reduce angajamentele. Atât prințului Harry, cât și prințului Andrew li s-au eliminat toate titlurile militare onorifice, scriu cei de la Daily Mail.
Potrivit publicațiilor engleze, o serie de noi numiri militare vor fi anunțate de Palatul Buckingham, printre care preluarea conducerii de către Prințesa Anne și, eventual, cel puțin două noi roluri în armată.
Regimente precum marinarii, Gărzile Grenadier, Rangers irlandezi și regimentul Yorkshire au rămas fără un șef de onoare după ce Prințul Harry și Prințul Andrew au fost înlăturați din pozițiile lor onorifice.
„Prințesa Anne s-ar potrivi perfect pentru acest rol!”
Prințesa Anne este renumită pentru că faptul că a întreprins un număr mare de angajamente publice și conduce deja zece regimente. Membrul coroanei britanice este colonelul șef al husarilor regali ai regelui, scoțienii regali, gurkha și corpul veterinar al armatei regale.
În calitate de căpitan-general al Corpului vechi de 350 de ani, Prințesa Anne va trebui să viziteze tinerii pușcași marini în pregătire, să participe la evenimente ceremoniale și să se alăture comandourilor de pe teren.
Deși, inițial, Prințul William ar fi fost candidatul ideal pentru a ocupa poziția de noul căpitan general al Royal Marines, consilierii regali și-au limitat volumul de muncă, iar surse de rang înalt din cadrul familiei regale au mărturisit că ar fi încântate ca mătușa ducelui de Cambridge să ocupe postul respectiv.
„Prințesa Anne are o lungă tradiție de a lucra cu Royal Navy și s-ar potrivi perfect pentru acest rol. Harry a fost cu noi doar pentru o perioadă scurtă de timp și i-am dat bereta lui verde, care i-a preocupat pe unii și apoi a trebuit să se retragă de la viața publică.”, au declarat aceștia pentru sursa citată.
Sursa foto: Australian Department of Defence/Daily Mail.