Surpriză colosală pentru Mircea Baniciu! Horia Brenciu a complotat cu soția lui, fără ca artistul să bănuiască ceva EXCLUSIV
Mircea Baniciu a avut parte de o surpriză totală, fiind omagiat, fără a i se aduce la cunoștință dinainte ce urma să i se întâmple, chiar pe scena Teatrului Național din Timișoara, unde a debutat ca artist în urmă cu 50 de ani. Maestrul de ceremonii al evenimentului a fost chiar Horia Brenciu, vedeta a cărei prezență aduce mereu voie bună, destindere și mult show.
Surpriză colosală pentru Mircea Baniciu
În ciuda programului său extrem de încărcat din această perioadă, presărat și cu reluarea filmărilor pentru diverse emisiuni ale trustului Pro TV, dar mai ales cu pregătirea celor două spectacole de la Sala Palatului, de la finalul acestei luni, precum și cu concertele, chiar mâine având programat unul la Chișinău, Horia Brenciu nu a stat pe gânduri și a acceptat propunerea de a fi amfitrionul Galei Stelelor Românești, organizată recent, la Timișoara, în cadrul căreia Mircea Baniciu a avut parte de o surpriză totală, fiind omagiat, fără a i se aduce la cunoștință dinainte ce urma să i se întâmple, chiar pe scena Teatrului Național, unde a debutat ca artist în urmă cu 50 de ani.
Show „marca” Horia Brenciu
Și cum acolo unde se află Horia Brenciu iese show, artistul a avut grijă ca și colegul său de breaslă să se simtă sărbătorit și apreciat la cote înalte.
El a jonglat grațios cu elementele de arhivă și mesajele video transmise de numeroase personalități (Teo Trandafir, Nicu Alifantis, Virgil Ianțu, Loredana, Cornel Ilie, Marian Râlea, Dan Teodorescu, Marina Almășan, Loreta Popa, Zoia Alecu, Mircea Rusu, Delia, Alina Manole, Cristi Minculescu), a stimulat mărturisiri inedite din partea interlocutorilor (Prof. Dr Marius Bizerea – fost coleg de școală, Mimo Obramov – promoter local, Ana Baniciu) și a improvizat momente scenice de continuitate și interactivitate corelate cu cel al deschiderii și lecturării (de către actrița Rodica Mandache) a unei bune părți din scrisorile primite în timp de la admiratoarele artistului, a introdus în scenă (și in stare de grație) invitații din generații și registre muzicale diverse pentru a interpreta, in stilul propriu fiecăruia, hit-urile sărbătoritului (Alexandra Ungureanu & Nicu Patoi, Doru Apreotesei, Dan Byron – alături de balerinii Rebecca Rudolf & Ionuț Diniță , Horea Crișovan&VanDerCris, Adrian Despot – alături de veteranii Costin Petrescu, Josef Kappl, Mani Neumann și Cristi Rațiu).
Brenciu, complot cu soția lui Mircea Baniciu
Mai mult, artistul a complotat cu soția sărbătoritului pentru a-i aduce fără ca el să știe, chitara lui veche de 40 de ani, la care ține foarte mult și la care Brenciu a cântat în timpul evenimentului.
Vizibil emoționat, Mircea Baniciu a declarat pe marginea celor întâmplate că întregul eveniment a reprezentat pentru el o surpriză:
„Acest eveniment a fost pentru mine o surpriză totală, știam doar că trebuie să fiu prezent! Am fost uimit și plăcut surprins de toate întâmplările din această seară, mi-au răscolit amintirile și m-am lăsat dus de val de muzica mea cântată de colegii mai tineri! Le mulțumesc atât lor, cât și organizatorilor și nu în ultimul rând publicului pentru prezență și implicare”.