Superstiții la masa de Revelion 2021. Ce alimente aduc banii în viața ta

de: Alex Cazacu
30 12. 2020

Peste tot în lume multe există superstiții culinare pentru masa de Revelion. Unele feluri de mâncare sunt asociate cu norocul și bunăstarea, acesta fiind și motivul pentru care se spune că e bine să le consumi la trecerea dintre ani.

 Superstiții la masa de Revelion 2021

În lumea întreagă, bucatele au o încărcătură simbolică de Sărbători, fie că este vorbim despre Paște, Crăciun sau Anul Nou, tradiția spune că e bine să consumăm anumite alimente și preparate pentru a avea parte de prosperitate și sănătate.

Peștele

În România, peștele este cel mai consumat aliment în noaptea de Revelion. Fie că vorbim de antreuri, de salate, feluri principale sau ciorbe, acesta este nelipsit.

Cu privire la superstiția legată de pește, se spune că solzii peștelui, care sunt rotunzi ca monedele, îți vor aduce câștiguri financiare. Dacă mănânci pește în această noapte (unii spun că ar trebui să fie chiar primul aliment din noul an), vei aluneca printre necazuri așa cum înoată peștele în apă.

Lăsând deoparte superstițiile, din punct de vedere nutrițional, carnea de pește este foarte sănătoasă, deoarece este bogată în proteine și grăsimi monosaturate.

Legumele verzi și fasole boabe

În Statele Unite, conform tradiției, legumele verzi sunt mâncarea ideală pentru Revelion, deoarece seamănă cu banii (dolarii care au o nuanță verzuie – n.r.).

De asemenea, în Mexic, fasolea boabe este asociată cu banii, pentru că boabele sunt rotunde, la fel ca monedele. Pe de altă partea, fasolea este nelipsită din dieta mexicanilor, așa că este normal să o regăsim și la mesele de Sărbători.

Porc și tăiței

De Revelion, În Japonia se mănâncă tăiețeii tradiționali Soba. Tradiția spune că viața persoanei care îi mănâncă va fi lungă precum aceștia.

Carnea de porc este alimentul nelipsit de la masa de Revelion în China. Chinezii au o superstiție potrivit căreia, în anul ce va urma, portofelul le va fi la fel de „gras” precum porcul din farfurie.

Boabe de struguri

Potrivit tradiției, în mai multe țări din lume, se spune că este bine să mănânci struguri chiar când orologiul vestește intrarea în Anul Nou. La fiecare bătaie a ceasului i-a câte o boabă, în total 12 boabe, iar la final pune-ți o dorință care ține de bani.

Rodie

Potrivit unei tradiții din Grecia, familiile lovesc o rodie de ușa locuinței exact la miezul nopții. Cu cât cad mai multe semințe din fruct, cu atât mai mult noroc va fi în anul următor în acea casă.