„Suntem în România, nu în Ungaria!”. Sport Club Miercurea Ciuc a jucat în campionatul maghiar la două zile după ce a refuzat o partidă din competiția internă

de: Sorin Barbu
02 02. 2023

Scandal uriaș în sportul românesc. Conducătorii Federației Române de Hochei pe Gheață au dezvăluit o situație incredibilă. Clubul Sport Club Miercurea Ciuc nu s-a prezentat la un meci din campionatul intern, motivând că are mulți jucători bolnavi sau accidentați, dar după două zile a jucat în competiția din Ungaria.

Sport Club Miercurea Ciuc a refuzat să joace în campionatul românesc, iar după două zile s-a prezentat la o partidă din Ungaria

Un nou scandal zguduie sportul românesc. Oficialii Federației Române de Hochei pe Gheață au dezvăluit o situație incredibilă. Echipa Sport Club Miercurea Ciuc trebuie să joace în competiția internă pe 28 ianuarie 2023, în deplasare cu CSM Corona Braşov, dar oficialii au transmis că nu pot ajunge la această partidă pentru că au mai mulți jucători care au viroze sau care acuză accidentări. Totul s-a întâmplat cu 24 de ore înaintea acestui duel din campionatul românesc.

Pe 29 iannuarie, sportivii de la echipa din Miercurea Ciuc s-au refăcut miraculos și au jucat în camipionatul din Ungaria. Erste Liga este o ligă alcătuită din șapte echipe maghiare și trei din România, Corona Brașov, SC Miercurea Ciuc și ACSH Gheorgheni.

Oficialii Federației Române de Hochei au luat atitudine și au criticat decizia clubului Sport Club Miercurea Ciuc, considerând că este vorba de o lispă de respect.

„Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă se declară consternată de atitudinea lipsită de fair play, respect şi consideraţie a unei echipe de club faţă de competiţiile naţionale în care aceasta este înscrisă, ca şi faţă de celelalte echipe participante.

Echipa respectivă, Sport Club Miercurea Ciuc, evită meciurile din campionatul intern (deşi este finanţată din fonduri publice prin Ministerul Sportului), alegând în schimb să participe în Erste Liga – competiţie de hochei pe gheaţă în care concurează, alături de 7 echipe de club din Ungaria şi 3 formaţiuni sportive din România”, se arată într-un comunicat al FRHG.

Oficialii de la Sport Club Miercurea Ciuc știu foate bine că, conform regulamentului, pot pierde meciul „la masa verde”. Dar se pare că nu sunt deloc afectați de această situație.

„Este şi mai gravă atitudinea dispreţuitoare care se întrezăreşte din felul în care îi tratează pe cei care au ghinionul de a-i avea drept adversari, aceştia ajungând să îşi irosească resursele în timp ce reprezentanţii Sport Club Miercurea Ciuc aleg ceea ce consideră că e mai important pentru ei, respectiv participarea în Erste Liga.

În primul rând, suntem în România, nu în Ungaria, iar cei de la Miercurea Ciuc s-au înscris nesiliţi de nimeni în campionatul naţional. Măcar din acest considerent, ar fi normal ca orice competiţie desfăşurată aici să fie tratată cel puţin cu aceeaşi importanţă ca şi acelea din ţările vecine”, a declarat Alexandru Smeu, preşedintele Comisiei de Competiţii.

Şi CSM Corona Braşov este înscrisă în Liga Erste şi, deşi la 27 ianuarie a jucat într-un meci din Erste Liga, pe 28 ianuarie s-a prezentat la meci din Campionatul Naţional al României.

Sursa Foto: Sportclub.ro