Sunt anunţate primele ninsori în România. Zonele în care vremea se răceşte brusc
Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au anunțat primele ninsori în România. Specialiștii susțin că temperaturile vor scădea brusc în unele zone. Un alt val de căldură va marca a doua jumătate a săptămânii în curs, dar mai apoi mercurul urmează să scadă din termometre. De asemenea, experții au subliniat că va ploua în cea mai mare parte a teritoriului. Unde vor fi primele ninsori din sezonul rece?
Prognoza ANM: sunt anunțate primele ninsori din România
A doua jumătate din această săptămână va fi călduroasă, dar după urmează ca vremea să se răcească brusc. De asemenea, specialiștii anunță ploi în cea mai mare parte a teritoriului, iar în zona montană înaltă vor fi posibile primele ninsori din acest sezon rece.
Teritoriul României se află în sectorul cald al unui ciclon aflat cu centrul deasupra Peninsulei Scandinave. După deplasarea sa spre est, va pătrunde o masă de aer rece care o să se resimtă puternic în această perioadă. Temperaturile vor fi ridicate în cursul zilelor de joi și vineri în sudul țării, iar în weekend începe vremea rece accentuată în urma pasajului unui front atmosferic.
Cele mai ridicate cantități de precipitații se înregistrează de multe ori în aceste situații în jumătatea de nord-vest a țării și în special în zonele de munte și deal din Maramureș și Carpații Occidentali. Experții avertizează ploi și în celelalte regiuni, alături de posibile furtuni și ploi torențiale.
Vremea va continua să se răcească treptat și în cursul săptămânii viitoare, iar temperaturile maxime se vor menține în general sub 20 de grade Celsius, mai ales în nord, centru și nord-vest. Este posibil ca în unele zile maximele să nu depășească 12-13 grade Celsius în Transilvania, Maramureș și în nordul Moldovei.
,,Avem o toamnă a alternanțelor meteorologice”
Cerul va fi mai mult noros pe toată această perioadă și sunt așteptate ploi la alte intervale. În zona montană o să ningă temporar în special la peste 2.000 de m. S-ar putea semnala lapovițe și ninsori tranzitorii și la altitudini mai mici de până la 1.500 – 1.600 de m.
,,Avem o toamnă a alternanțelor meteorologice cu zile mai răcoroase, urmate și de zile în care temperaturile să se apropie într-adevăr de pragul unei zile de caniculă”, a spus Elena Mateescu.
Este prematur să ne expunem asupra iernii, cert este că avem informații până la jumătatea toamnei pentru că actualizarea prognozelor aduce date până în jur de 10 octombrie și vorbim până atunci de o a doua jumătate a lunii septembrie cu alternanțe de zile mai călduroase, urmate de zile în care temperaturile să caracterizeze o vreme răcoroasăr”, a mai spus directorul ANM.