09 mai 2019 | 12:11

Summit-ul de la Sibiu arată cât de nefrecventabil e PSD: social-democrații, evitați de toți liderii europeni

Știri generale
Summit-ul de la Sibiu arată cât de nefrecventabil e PSD: social-democrații, evitați de toți liderii europeni

La Sibiu sunt prezenți toți liderii europeni care decid viitorului blocului comunitar. Niciun reprezentant important al PSD, însă, nu e acolo. Și nu pentru că nu ar fi vrut.

Summit-ul de la Sibiu reprezintă o uriașă oportunitate pentru România, un eveniment găzduit de președintele Klaus Iohannia și la care participă toți decidenții europeni. E o șansă de care ar trebui să profite din plin toți politicienii. Și nu doar pentru capitalul de imagine, ci pentru deciziile care se vor lua inclusiv în interesul României.

Numai că de la eveniment lipsesc figurile proeminente ale celui mai mare partid din România: PSD. Social-democrații au fugit, care încotro, prin țară, pentru a mima o activitate intensă.

De nu e reprezentat PSD la Sibiu de mai-marii partidului? Pentru că nu au vrut să meargă sau pentru că nimeni nu a vrut să se afișeze alături de ei?

Liderii europeni, adunați la Sibiu. Liderii PSD, în pelerinaj prin țară

România e reprezentată la summit-ul de la Sibiu de președintele Klaus Iohannis, cel care, de altfel, potrivit legii, participă la astfel de evenimente. Prima care s-a plâns de acest lucru a fost Viorica Dăncilă, șefa Guvernului.

Premierul s-a plâns că nu a primit nicio invitație oficială, deși nu putea să reprezinte România. Ar fi putut, însă, să meargă la Sibiu pentru diverse întâlniri bilaterale în afara evenimentului. Începând de la cele organizate de familiile politice prezente în Parlamentul European și terminând cu cele organizate între lideri și omologii lor. Viorica Dăncilă a vrut să bifeze măcar una dintre ele, dar nu a reușit.

Șefa Guvernului ar fi încercat să obțină o invitație la Sibiu, unde sunt reuniți toți liderii Europei, potrivit Digi24. La summit-ul propriu zis nu a obținut-o, dar putea fi prezentă, totuși, în Sibiu pentru o întâlnire cu liderii PES sau cu unul dintre omologii săi.

Se zvonește că șefa Guvernului ar fi vrut să se vadă cu unul dintre premierii Ungariei, Poloniei sau Cehiei, dar toate eforturile făcute în acest sens au eșuat. Liderii europeni au preferat, pur și simplu, să facă altceva. Primvicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, de exemplu, a mers singur prin oraș, a băut o bere și a văzut meciul Ajax-Tottenham într-o cafenea. 

Socialiștii europeni, relații înghețate cu PSD

Motivul pentru care socialiștii europeni prezenți la Sibiu, parte din grupul PES, nu au dorit să se vadă cu colegii lor români a fost explicat încă din luna aprilie. Atunci, liderii PES au decis să înghețe relațiile cu social-democrații de la București până după alegerile europarlamentare.

Socialiștii europeni susțineau atunci că vor să se distanțeze de social-democrații de la București, din cauza încercărilor de subordona justiția. PES arăta, prin vocea președintelui, că va aștepta până când Guvernul României va dovedi că își respectă angajamentul față de statul de drept și se comportă în acord cu recomandările Comisiei Europene.

Apartenența PSD în PES este pusă și ea sub semnul întrebării și urmeză să fie discutată în luna iunie, după ce se vor fi validat mandatele obținute în Parlamentul European.

De regulă, înaintea unui astfel de summit, fie el și informal, familiile europene mari – cum sunt popularii europeni și socialiștii – se întâlnesc pentru a se pune de acord asupra subiectelor de pe agendă. La Sibiu, s-au pus de acord doar socialiștii din Portugalia, Suedia sau Spania, țări reprezentate de premieri.

Nici urmă de Viorica Dăncilă sau Liviu Dragnea.

Dăncilă a plecat prin țară, iar Dragnea se află la mitingul de la Iași

În condițiile în care semnalul trimis de liderii europeni prezenți la Sibiu a fost destul de clar, mai-marii PSD de la București nu au avut ce face. Și-au făcut treabă prin teritoriu, tocmai pentru a arăta că sunt, oricum, ocupați.

Viorica Dăncilă merge, joi, în Alba-Iulia și la Cluj. Singurul mesaj transmis oficial de pagina Guvernului joi se referă la Ziua Europei și nu la evenimentul de la Sibiu.

Foto: captura gov.ro

Vizita Vioricăi Dăncilă are legătură cu campania pentru alegerile europarlamentare din 26 mai. Întrebată de ce nu e prezentă la Sibiu, premierul susține că…a refuzat mai multe invitații venite de acolo, pe motiv că ”nu e oportun să am întâlniri bilaterale în ziua summitului UE”.

”Am preferat să vin azi în teritoriu să discut cu oamenii să vedem ce mai putem face pentru această regiune”, a spus Viorica Dăncilă.

De cealaltă parte, Liviu Dragnea, omul despre care se spune că dirijează Guvernul din umbră, se află, joi, la Iași, unde participă la mitingul electoral. E un eveniment la care sunt așteptați 40.000 de oameni.

Viitorul Uniunii Europene se decide la Sibiu, la summit-ul informal la care sunt prezenți toți decidenții blocului comunitar. Viitorul PSD e decis prin țară, prin mitinguri electorale, în prezența lui Liviu Dragnea.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Ignat pentru a-ti merge bine
Redactia.ro
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Click.ro
Cumetrie politică la PNL. Cum a ajutat-o liderul filialei Sector 4, Ionuț Stroe, pe fina sa să obțină o funcție publică
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum s-a afișat fiica Ralucăi Moianu cu soțul ei. Mara a uimit pe toată lumea când a anunțat că e gravidă la 19 ani, cu un bărbat mai în vârstă
Unica.ro
Cum s-a schimbat viața lui Tudorel Popa de la Românii au Talent. A impresionat o țară întreagă
EVZ.ro
Ce beneficii pentru sănătate are laptele de bivoliță. De ce ar trebui să îl consumi mai des 
Spynews
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Nimeni și nimic nu-l mai poate opri
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Românii vor fi CONTROLAȚI la GRANIȚA cu BULGARIA! Se ÎNTÂMPLĂ de la 1 ianuarie 2025
Mediaflux
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Doi concurenți au ajuns la eliminare, la Chefi la cuțite. Cine a fost salvat cu amuleta și cine a ieșit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro