Un nou avertisment a fost lansat de curând de către SUA către cetățenii americani aflați în Rusia sau care doresc să călătorească în această țară. În contextul războiului din Ucraina, tensiunile dintre SUA și Rusia sunt tot mai crescute, iar riscul unei escaladări a conflictului este foarte mare. Din acest motiv, cetățenii americani sunt îndemnați să se fereasă de un pericol iminent.
Vladimir Putin a atacat recent mai multe regiuni din Ucraina, distrugând instalația energetică a țării. Ucraina este tot mai puternic afectată de bombardamentele lansate de Rusia, iar Zelesnki se simte obligat să solicite ajutor din partea tuturor statelor, îndeosebi din partea SUA.
Din acest motiv, oficialii americani nu sunt la primul apel legat de pericolul la care se află cetățenii americani în Rusia. Aceștia i-au îndemnat la părăsirea țării și la finalul lunii septembrie, anul anterior, atunci când Putin a ordonat mobilizarea parțială a armatei.
„Rusia ar putea refuza să recunoască cetăţenia americană în cazul persoanelor cu dublă cetăţenie, (ar putea) să le interzică accesul la asistenţă consulară americană, să le interzică ieşirea din Rusia şi să-i recruteze pe cei care deţin două paşapoarte”, se arată în comunicatul transmis de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Moscova.
Recent, SUA le-a cerut din nou cetățenilor americani să părăsească țara cât de repede pot, motivul principal fiind războiul și riscul unor arestări arbitrare sau hărțuire din partea forțelor de orifine rusești.
„Cetățenii americani care locuiesc sau călătoresc în Rusia ar trebui să plece imediat. Manifestați o prudență sporită din cauza riscului de a fi reținuți în mod abuziv. Nu călătoriți în Rusia”, a avertizat ambasada SUA în Rusia.
În cadrul aceluaiși comunicat, oficialii americani au explicat în detaliu fenomenul care a pus deja stăpânire pe mulți dintre cetățenii americani aflați în Rusia, iar acest stil barbar de răzbunare se va aplica în continuare. Ce trebuie să știe cetățenii.
„Serviciile de securitate rusești au arestat cetățeni americani pe baza unor acuzații false, au ales cetățeni americani din Rusia pentru detenție și hărțuire, le-au refuzat un tratament corect și transparent și i-au condamnat în procese secrete sau fără a prezenta dovezi credibile.
Autoritățile ruse aplică în mod arbitrar legile locale împotriva cetățenilor americani și au deschis anchete penale discutabile împotriva cetățenilor americani implicați în activități religioase”, se mai arată în comunicatul transmis de Ambasada SUA.
Din păcate, Rusia este capabilă de orice acțiune sângeroasă, atâta vreme cât există suspiciuni la adresa SUA, care ar putea pune în pericol securitatea Rusiei. Un exemplu relevant în constituie dosarul penal deschis de Rusia împotriva unui cetățean al Statelor Unite sub suspiciunea de spionaj, potrivit Serviciului Federal de Securitate(FSB).