Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price, a condamnat în termeni duri cele mai recente atacuri cu drone care ar fi fost lansate din Ucraina asupra a două baze aeriene rusești. Oficialul SUA a explicat motivul pentru care susține Ucraina în acest război, însă a ținut să menâioneze că nu o încurajează cu privire la atacurile asura Rusiei.
În ciuda susținerii necondiționate față de Ucraina, SUA nu acceptă ca țara invadată să pună în pericol o lume întreagă, din cauza atacurilor pe care le-ar fi lansat asupra a doua baze aeriene rusești, în urma cărora, Moscova a raportat 3 decese și două avioane avariate. În cursul zilei de marți, un al treilea aerodrome ar fi fost afectat de un nou bombardament, motiv de îngrojorare pentru toată lumea.
Astfel, Ned Price i-a transmis atât Ucrainei, cât și Rusiei și Occidentului că ajutorul acordat Ucainei este cu scopul de a sprijini țara de a-și obține independența. Mai mult, acesta a avertizat armata ucraineană că SUA nu va permite lansarea atacurilor în fara frontierelor țării.
„Nu ajutăm Ucraina să organizeze lovituri dincolo de frontierele sale, nu încurajăm Ucraina să lanseze lovituri dincolo de frontierele sale. Tot ceea ce facem noi, tot ceea ce face lumea pentru a sprijini Ucraina este în sprijinul independenţei Ucrainei”, a explicat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.
În urma primelor investigații, experţii au declarat că Ucraina ar fi atacat spațiul rusesc cu drine din epoca sovietică, nefolosind armamentul oferit drept ajutor de către Occident. Vă reamintim că, de la începutul răzoiului și până acum, Ucraina a primit ajutor din partea puterilor occidentale de miliarde de dolari, iar scopul acestuia a fost acela ca Ucraina să se apere de loviturile primite din partea Rusiei exclusiv pe teritoriul său.
„Furnizăm Ucrainei ceea ce are nevoie pentru a fi folosit pe teritoriul său suveran – pe pământul ucrainean – pentru a înfrunta agresorul rus”, a adăugat Ned Price.
Întrebat dacă este adevărata informația apărută în Wall Street Journal, potrivit căreia, SUA a modificat sistemele de artilerie HIMARS, cunoscute ca fiind puternice și sophisticate, pentru a evita ca Ucraina să atace Rusia, oficialul american a evitat să dea curs provocării.
În trecut, preşedintele american Joe Biden a descurajat dotarea Ucrainei cu rachete cu rază lungă de acţiune, exprimându-și temerea față de o escaladare care ar putea conduce Statele Unite la tensiuni directe cu Rusia.