Studiul care arată adevărul despre relația României cu Ungaria. Puțini români se așteptau la așa ceva
Un studiu arată exact care sunt relațiile dintre România și Ungaria, după atacurile la nivel înalt din ultimul timp, când președintele Klaus Iohannis a fost numit chiar ”președinte extremist”, de către ministrul ungar al Externelor, iar europarlamentarul Rareș Bogdan le-a dat replica ungurilor.
A apărut un studiu care arată exact care este relația dintre România și Ungaria
Astfel, s-a aflat că 61.1% dintre respondenții la un sondaj realizat de Inscop consideră că, în ultimii ani, atitudinea liderilor politici ai Ungariei față de România a fost una mai degrabă ostilă, în timp ce 24% apreciază atitudinea acestora ca fiind mai degrabă prietenoasă, potrivit unui comunicat al institutului de sondare. 14.9% dintre respondenți nu știu sau nu răspund.
Studiul a fost realizat pe fondul unui lung șir de gesturi mai puțin diplomatice, care au culminat cu declarațiile fără precedent ale ministrului maghiar de Externe, care l-a numit pe președintele Klaus Iohannis ”extremist anti maghiar”. Schimburile de replici au loc pe fondul politicii oficiale a guvernului Viktor Orban, care vrea să își crească influența în teritoriile străine locuite de etnici maghiari.
Sondajul face parte din Barometrul securității energetice – Iunie 2020
În același timp, peste jumătate dintre respondenți (52.2%) sunt de acord cu afirmația că ”Rusia folosește livrările de gaz către UE ca să își impună voința în politica externă”, în timp ce 26.6% își exprimă dezacordul. Procentul non-răspunsurilor este 17.8%.
Sondajul face parte din Barometrul securității energetice – Iunie 2020, un instrument anual de evaluare și analiză care își propune să măsoare percepții, atitudini și viziuni legate de politicile în domeniul energiei.
Sondajul mai arată că doar 48.8% dintre respondenți declară că au auzit de liberalizarea pieței de gaze naturale, eveniment ce va avea loc începând cu data de 1 iulie 2020. De asemenea, doar 21.5% dintre români consideră că au informații suficiente cu privire la ce înseamnă și care sunt efectele liberalizării pieței de gaze, în timp ce 77.6% apreciază că nu au informații suficiente.