Studenta criminală de la Medicină, promisiune clară făcută judecătorului, înainte să fie eliberată. Ce i-a spus Carmen Șatran
Studenta criminală de la Medicină, promisiune clară făcută judecătorului, înainte să fie eliberată. Judecătoria Gherla a motivat sentinţa prin care fosta studentă condamnată la 19 ani şi opt luni de închisoare pentru crima din căminul Universităţii de Medicină din Timişoara, a fost eliberată înainte de termen. Ce a spus Carmen Șatran în timpul procesului de eliberare.
Studenta criminală de la Medicină, eliberată condiționat după 12 ani de pușcărie. Ce a promis Carmen Șatran în fața instanței
Judecătorul care a dispus eliberarea condiţionată a lui Carmen Şatran, fostă Bejan, şi-a motivat hotărârea arătând că fosta studentă „nu a fost sancţionată disciplinar, a participat la muncă şi s-a achitat de sarcinile primite în închisoare”.
„A avut o comportare regulamentară şi a dat dovezi temeinice de îndreptare. A fost receptivă la activităţile cultural-educative, participând la 334 de programe sau activităţi şi s-a încadrat în program. Pentru rezultate bune a fost recompensată de 68 de ori. Faţă de personalul din penitenciar şi faţă de colegi a manifestat respect”, se arată în sentinţa Judecătoriei Gherla.
Promisiunile studentei criminale făcute în fața judecătorului
Hotărârea Judecătoriei Gherla, a scos la iveală şi mărturia lui Carmen Şatran făcută în faţa judecătorului care a dispus eliberarea condiționată. Astfel, în ultimul cuvânt, studenta criminală a cerut eliberarea spunând că „regretă foarte mult fapta săvârşită şi îi pare foarte rău de toată suferinţa provocată”.
Carmen Șatran a mai spus că „nu a fost educată în spiritul acesta, dimpotrivă a avut parte de o educaţie cu principii integre pe care trebuie să le respecte şi să aprecieze valorile societăţii”.
Carmen Șatran, comportament exemplar în pușcărie
Fosta studentă a mai adăugat în timpul procesului pentru eliberarea condiționată că „toată această perioadă a fost o lecţie dură de viaţă din care a învăţat cât de preţioasă este libertatea, că nimeni şi nimic nu merită să o mai pună vreodată în pericol şi înainte de a se decide şi de a face o alegere trebuie să se gândească foarte bine”.
Condamnata i-a cerut judecătorului să aibă în vedere că pe tot parcursul celor peste 12 ani de închisoare „a avut un comportament exemplar, a participat activ la toate programele posibile şi a muncit toată perioada pedepsei la diferite puncte de lucru atât în interiorul cât şi în exteriorul penitenciarului iar în perioada de amânare a avut un comportament exemplar şi a muncit în exteriorul penitenciarului”. De asemenea, Carmen Şatran a mai susținut că doreşte să o ia de la început şi că se poate integra cu brio în societate.
Cum a avut loc crima din căminul studențesc
Carmen Bejan și iubitul ei de la acea vreme, Sergiu Florea, ambii studenți la Medicină în Timișoara, l-au atras pe Trifu Schroth în camera de cămin pentru a face dragoste contracost cu studenta.
Între cei trei au intervenit neânțelegeri cauzate de costul partidei de dragoste care trebuia să aibă loc, astfel că cei doi iubiți l-au înjunghiat mortal pe amatorul de dragoste plătită, după care l-au tranșat. Tragedia a avut loc în vacanța de vară a anului 2009.