Stiati că „cea mai urâtă femeie din lume” a primit zeci de cereri în căsătorie: cum a ajuns să fie vândută

de: Plăiașu Ciprian

27 03. 2019

Există multe imagini cu femei care au fost mai pution înzestrate cu frumusețe și pe care publicul în general le-a numit, urâte, dar Julia Pastrana este un caz total neobișnuit. Iar dacă credeți că doar accidental cineva a auzit de ea, vă înșelați pentru că Julia a fost în lumina reflecoarelor o perioada și a primit peste 20 de cereri de căsătorie. Din cauza înfăţişării ei neobişnuite, a fost numită „cea mai urâtă femeie din lume„, „femeia-urs”, „un hibrid între om şi urangutan” ori „femeia-maimuţă”.

JuliaPastrana s-a născut în 1834, într-un sat din Mexic, abandonată de la naştere, din cauza aspectului fizic stranui. Mică de statură – puţin peste 1,3 metri înălţime – avea tot corpul acoperit cu păr, trăsăturile faciale incluzând o mandibulă supradezvoltată, buze şi sprâncene neobişnuit de groase, nas proeminent şi dantură neregulată. Toate acestea i-au atras porecla de „femeia-maimuţă”.

Femeia suferea de o afecţiunea congenitală rară, numită sindromul hipertricozei acromegaloide. Ea a stârnit curiozitatea publicului, fiind expusă ca o ciudăţenie a naturii, pentru divertismentul maselor. Unii oameni de ştiinţă din acele timpuri o considerau veriga lipsă în lanțul evoluției umane sau un hibrid între om şi maimuţă. Până și Charles Darwin a discutat cu ea, curios de înfățișarea ciudată. În spatele apariţiei ei înspăimântătoare se ascundea, însă, un caracter blând, o persoană politicoasă, pasionată de muzică, dans, călătorii, gătit, un poliglot.

Copilăria si începuturile artistice ale celei mai urâte femei din lume

Julia și-a petrecut copilăria într-un orfelinat, de unde a ajuns în casa unui guvernator mexican ca servitoare şi animatoare până la vârsta de 20 de ani. Apoi fata l-a cunoscut pe un celebru showman american, M. Rates, care convins-o să urce pe scenă şi a transformat-o în elementul central al spectacolelor sale din Stalele Unite şi Europa.

Tânăra a devenit, în scurt timp, extrem de populară, nu numai în rândul publicului avid de divertisment, ci şi al oamenilor de ştiinţă şi al medicilor care se înghesuiau să o studieze. În anii 1850, Julia Pastrana sa căsătorit în secret cu managerul său, Theodore Lent. Mulţi erau convinşi că în timp ce ea şi-a pus pirostriile din dragoste, el a făcut acest pas de teamă că ar putea pierde vedeta care îi aducea faimă şi bani.

Într-un interviu dat presei, femeia declara că a refuzat peste 20 de cereri în căsătorie din cauza situaţiei materiale precare a pretendenţilor. L-a ales, însă, tocmai pe bărbatul care a înjosit-o mai mult decât oricine altcineva. Lent a purtat-o prin nenumărate turnee prin SUA şi continentul european, promovând-o fie ca pe un hibrid între om şi maimuţă, fie ca „femeia urs”. Cu toate acestea, prestaţiile sale dezvăluiau o femeie inteligentă şi talentată, extrem de prietenoasă cu publicul.

În 1860, la câteva zile după ce a adus pe lume un băieţel care i-a moştenit trăsăturile, atât Julia şi bebeluşul au murit, ultimele ei cuvinte fiind „Mor fericită. Ştiu că am fost iubită pentru ceea ce sunt”. Lent şi-a păstrat atitudinea batjocoritoare şi a vândut cadavrele soţiei şi fiului său unui profesor rus de anatomie, care le-a îmbălsămat şi le-a expus pentru public.

Soțul Juliei a cerut înapoi trupurile mumificate şi le-a expus în expoziţii din întreaga lume. Sorţii au făcut să o întâlnească pe Marie Bartel, o femeie care suferea de aceeaşi boală precum Julia şi care, implicit, îi semăna. Lent a exploatat situaţia, s-a căsătorit cu Bartel, a ascuns cadavrele îmbălsămate şi a prezentat-o pe scenă pe proaspăta consoartă drept Zenora Pastrana, sora nevestei decedate. După ce şi a doua lui soţie a murit, a continuat să facă bani din expunerea cadavrelor.

La un moment dat, însă, ele au dispărut, fiind descoperite în 1921, în Norvegia, fiind păstrate în depozitele Universităţii din Oslo până în anii `90. În 1976, vandalii au reuşit să intre în depozite şi au mutilat mumia copilului. În ceea ce priveşte cadavrul Juliei, acesta a fost înhumat abia în 2013, la 153 de ani de la moarte, în Mexic.

Articole recomandate