Steven Gerrard, gest sublim la adresa lui Ianis Hagi. Toată presa din Scoția a scris despre asta

de: Ștefan R. Apostol
14 05. 2021

În aceste zile Glasgow Rangers are nevoie de doar un punct pentru a finaliza un sezon de ligă invincibili. În ultima etapă, după ce au câștigat împotriva celor de la Livingston, Ianis Hagi a primit și o notă pe măsura jocului. Ianis Hagi a jucat un rol esențial. A marcat un gol și a câștigat penalty-ul din meciul din ultima etapă. Steven Gerrard, la conferința de presă, a lăudat jocul playmaker-ului român, fiind încântat de prestația acestuia.

Ianis Hagi lăudat la scenă deschisă în presa scoțiană

Ultima etapă de campionat din Scoția a scos în față, încă odată, prestația tânărului jucător român. Nota primită de Ianis Hagi a fost 8 pentru partida jucată cu cei de la Livingston FC. Meciul, încheiat cu 3 la zero pe Glasgow, l-a pus pe Ianis Hagi pe lista marcatorilor.

În același timp tânărul Ianis a fost cel care a mai scos un gol, decisiv, prin penalty-ul primit. Toate aceste aspecte ale jocului său au fost analizate în detaliu în presa scoțiană și britanică.

Celebra publicație Daily Record scria despre român că ”A jucat excelent pe tot parcursul înfruntării”, acordându-i nota 8 pentru randamentul din meci.

”Hagi a apărut dornic să aibă un impact, dar talentatul jucător român poate fi vinovat că a căutat prea mult timp mingea. Dar Hagi a găsit spațiu pentru a trimite o lovitură la o distanță mică de stâlpul din dreapta al lui Max Stryjek de la aproape 30 de metri.

A jucat un rol cheie la penalty, ceea ce i-a dat lui Rangers un avans considerabil.”, titrează și publicația The Scotman.

Randamentul tânărului playmaker român justifică în acest moment interesul tot mai mare al unor cluburi puternice. Sevilla și Lazio sunt cele mai interesate de un posibil transfer. În același timp se vehiculează ideea interesului și a altor cluburi din Premiere League-ul englez.

Sfaturile lui Steven Gerrard l-au ajutat pe Ianis în ultimul meci

Dar cel mai mulțumit de prestațiie tânărului Ianis a fost Steven Gerrad. Acesta a vorbit la conferința de presă despre sfaturile tactice pe care i le-a dat jucătorului român înaintea meciului cu Livingston FC.

Ocupând un post cheie în echipă, Ianis este într-o competiție directă cu Scott Arfield, acesta din urmă fiind accidentat. După victoria din ultima etapă, Steven Gerrard a dezvăluit presei care a fost sfatul dat tânărului număr 7, Ianis Hagi:

”L-am rugat pe Ianis Hagi să joace pe jumătate în stilul lui și pe jumătate ca Scott Arfield. Scott s-a uitat la meci și sunt convins că e mândru de jocul lui Ianis.”, a mărturisit Steven Gerrard după meci.

Acum, mai mult ca sigur, că i-a crescut cota fotbalistului român. Se așteaptă oferte de la cluburile interesate, dar oficial nu s-a anunțat încă nimic. Rămâne să vedem ce se va întâmpla la finalul aestui sezon din Premiership.