Omul cu metrul de autostradă, mesaj pentru politicieni: „Știu ei mai bine cine sunt vinovați”

de: Claudiu Surmei
17 04. 2019

Ștefan Mandachi, antreprenorul care a construit în mod simbolic primul metru de autostradă din Moldova, are un nou proiect. El vrea să producă un film documentar despre cei care își pierd viața pe șoselele din România. În cadrul proiectului, intenționează să intervieveze inclusiv politicieni, de la care vrea să afle cine se face vinovat pentru decesele de pe drumurile țării.

„Împreună cu echipa mea (prieteni, colaboratori, experți) lucrăm la un proiect nou. Vom începe pregătirile pentru un film documentar de lungmetraj care are ca teme:

  • tragediile care se repetă în România de 30 ani din cauza accidentelor rutiere și a nesimțirii celor care au condus România
  • zona de confort și nepăsare a românilor
  • importanța unui pas mic de furnică pentru o țară întreagă
  • reactivarea conștiinței românilor
  • corupția si politicul care contaminează curajul oamenilor

În acest proiect vom lua interviuri politicienilor din TOATE partidele, inclusiv celor care ne-au criticat sau sprijinit, antreprenorilor, sportivilor, oamenilor de cultură, preoți, jurnaliști, polițiști, medici, etc”, a scris Ștefan Mandachi pe contul personal de Facebook.

Ștefan Mandachi vrea să afle adevărul de la politicieni

Antreprenorul vrea să afle de la politicieni cine este vinovat pentru numărul mare de pierderi de vieți omenești pe șoselele din România.

„Va urma o perioada de interviuri inclusiv cu politicieni pentru a încerca să depistăm cine sunt vinovații pentru moartea a 2000 oameni anual (mulți nevinovați). Cu siguranță știu ei mai bine cine sunt vinovații. Asta nu înseamnă că îmi voi încălca promisiunea că nu voi face politică vreodată în această viață.

Un film documentar înseamnă DOCUMENTARE de aceea este ilogic să excludem din cercetare oameni politici.

Voi călători mult în România începând din iubita mea Bucovina și voi duce mesajul meu la cât mai mulți români.

Aștept cât mai multe sugestii din partea voastră. Mă interesează mărturia oamenilor care au pierdut oameni dragi în accidente rutiere sau și-au distrus viețile din cauza drumurilor dezastruoase.

Aștept cu mare interes alte idei de la voi cu privire la oameni, victime, locații, evenimente, întâmplări, decese, nervi, situații absurde, cu care sunt sigur că vă confruntați mulți dintre voi.

Ai fost la un pas să-ți pierzi viața tu sau vreun apropiat? Ai surprins vreun eveniment? Orice idee, fotografie, imagini pot deveni subiectul filmului. Astfel îți cunoaștem povestea și o ducem mai departe.

Noi facem filmul! Împreună. #șîeu #șîtu #șînoi

Vă iubesc pe toți!”, este mesajul lui Ștefan Mandachi.