Ștefan Bănică Jr. va fi tată pentru a treia oară. Soția artistului, Lavinia Pîrva, urmează să nască peste aproximativ o lună, iar cei doi părinți abia așteaptă să își mărească familia. Ștefan a vorbit despre evenimentul mult așteptat și despre proiectele de care se ocupă în prezent.
„Aștept cu mare drag și mare dragoste. Ca orice părinte, îmi doresc să aibă un viitor frumos. Să stea într-o țară unde poate să crească frumos, să se dezvolte. Nu îmi e teamă de lumea în care trăim și pentru că devin pentru a treia oară tată, las lucrurile să vină de la sine. E o vorbă: Spune-i lui Dumnezeu ce planuri ai ca să râdă de tine”, a declarat Ștefan Bănică Jr. pentru libertatea.
Actorul a vorbit și despre fiul cău cel mare, care pare să îndrăgească actoria. Ștefan Bănică Jr. își dorește ca acesta să nu se gândească niciodată că este fiul lui Bănică, ci să meargă pe drumul lui, să își urmeze propria cale, fără să se gândească la rezultat.
„Nici nu poate să fie cum am fost eu. Cum nici eu nu am putut să fiu cum a fost tatăl meu. Fiecare are modul lui de a fi. Ceea ce îmi doresc extrem de tare e ca fiul meu, indiferent de ce se apucă, să facă lucrul ăsta cu credință. Să nu o facă pentru un rezultat.
Așa am făcut și eu. Habar nu aveam ce presiune era pe capul meu atunci, habar nu aveam… Toată lumea spunea «băiatul lui Bănică». Doar că nu mă interesa chestia asta, nu că eram eu un mare gânditor și am zis că nu mă interesează, pur și simplu am mers pe drumul meu. Asta îmi doresc să facă și el”, a mai spus Ștefan Bănică Jr.