STB închide o parte din centrele de încărcare carduri electronice. De când se aplică măsura

de: Năstase Mirabela
20 03. 2020

Societatea de Transport București (STB SA) anunță că închide o parte din centrele de vânzare și recomandă metode alternative de plată a călătoriei, este informația Primăriei Capitalei, prin intermediul unui comunicat.

STB închide o parte din centrele de încărcare carduri electronice. De când se aplică măsura

O parte din centrele de vânzare vor fi închise până luni, în contextul situației generate de răspândirea coronavirusului. La dispoziția centrelor, vor rămâne, la dispoziția publicului doar 60 de centre, cu orar de funcționare în intervalul 6.00-20.00 în timpul săptămânii, iar în intervalul 8.00-15.00 în weekend.

”Astfel, vor continua să funcţioneze centrele din zonele cele mai tranzitate de public, precum şi cele din punctele esenţiale ale oraşului, precum Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni. Majoritatea punctelor de vânzare ce rămân deschise începând de luni sunt cele de emitere şi reîncărcare carduri (49), de unde se pot procura toate titlurile de călătorie, inclusiv abonamente cu preţ întreg şi redus, cu înregistrarea imediată în sistem, iar 11 centre vor fi de tip offline, care pot emite doar carduri de transport nenominale sau pot reîncărca pe orice tip de card orice titlu de călătorie, dar fără preţ redus”, a precizat PMB.

Ce le recomandă STB călătorilor

De asemenea, STB SA le recomandă călătorilor ca în această perioadă să utilizeze preponderent modalitățile alternative de achiziție și de plată a călătoriei, puse la dispozoție, și anume,  încărcarea online a cardului de transport nominal, plata prin intermediul aplicaţiei de mobil BPay sau prin SMS.

În plus, aplicaţia gratuită BPay le va permite călătorilor achiziţionarea de titluri de călătorie direct de pe telefonul mobil de tip smartphone cu conexiune la internet, fără a mai fi necesară existenţa unui card de transport. Totodată, mai multe detalii despre metodele alternative de plată, dar și lista centrelor deschise începând de luni vor fi găsite și pe site-ul STB SA.