Stațiunile din România unde te poți simți ca în Turcia. Au renăscut și fac furori printre români pentru serviciile de top
Dacă încă ești în așteptarea concediului, ai mai jos câteva opțiuni pe care ai putea să le alegi pentru vacanța din vara aceasta. Există câteva stațiuni chiar la noi în țară unde poți să te simți ca în locuri de peste meleaguri. Mulți din turiștii care au fost aici au recunoscut că au avut impresia că se află în Turcia. Locurile de la noi au căpătat o nouă înfățișare. Complexurile de patru stele de acolo oferă acum acces la piscine infinity, meniuri all inclusive și locuri de joacă pentru copii.
Stațiuni din România care arată fantastic: unii s-au simțit ca în Turcia
Sudul litoralului are o nouă față deja de câțiva ani. Hotelurile au fost renovate în ultimii ani, iar complexurile de patru stele oferă acum acces la piscine infinity, meniuri all inclusive și locuri de joacă pentru copii.
Mai exact, este vorba despre stațiunile: Aurora, Venus sau Neptun. Locurile sunt și acum pline de turiști care se bucură de condiții ca în străinătate.
Angela Alexandru, reprezentant hotel: Oferim all inclusive, avem piscină infinity, senzaţia hotelului, avem spaţii de joacă pentru copiii şi în interior şi în exterior, piscină cu tobogane, plajă cu beach bar. (Sursa: observatornews.ro)
,,Este a patra oară când venim. Ne place foarte mult acest loc”
Unii români care au ales să își facă aici vacanța au mărturisit că este a patra oară când decid să vină cu familia pentru că totul este perfect. Ei au susținut că există foarte multe activități pentru copii și mâncarea este diversificată.
”Este a patra oară când venim. Ne place foarte mult acest loc, mai ales că sunt foarte multe activităţi pentru copii, mâncare diversificată.”, ”Mă duc pe tobogane, mă duc în piscină şi mă distrez. E foarte frumos”, au spus câțiva turiști.
,,Am fost la all inclusive şi în Turcia şi pot să zic că este aproape la fel”
Hotelul este potrivit și pentru oamenii care vin acompaniați de cei mai mici ai familiei, așa că bebelușii nu trebuie să rămână acasă. Piscina are apă încălzită și foarte puțin clor, iar părinții spun că un concediu în stațiunile menționate este mai frumos decât în străinătate: ”Am fost la all inclusive şi în Turcia şi pot să zic că este aproape la fel.”
Un reprezentant de hotel a adus în prim-plan și faptul că prețurile sunt cuprinse între 1.100 de lei şi 1.700 de lei.
Mihaela Guiu, reprezentant hotel: Preţurile sunt cuprinse între 1.100 de lei şi 1.700 de lei, pachete all inclusiv. Acestea constau în 3 mese plus gustări, accesul pe plajă privată, accesul la pisicine, piscine cu topogane.