Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din municipiul Iași va primi cetățenii ucraineni care suferă de boli renale și au nevoie de îngrijiri medicale. Un semn de solidaritate asemănător vine și de la Maternitatea din Galați, care oferă consultații gratuite femeilor refugiate din Ucraina.
Voluntarii care asigură cazarea sau transportul pe teritoriul României cetățenilor ucraineni sunt încurajați să-i îndrume pe aceștia la Spitalul „Dr. C. I. Parhon” din Iași. Aici, pacienții care fac dializă în Ucraina vor putea beneficia de asistență medicală de urgență și consultații medicale în cadrul spitalului.
„Înțelegem nevoia urgentă de tratament medical a acestor pacienți care se retrag din fața conflictului din Ucraina. Suntem alături de ei și ne-am exprimat disponibilitatea să îi evaluăm și să îi tratăm”, au precizat reprezentanții unității medicale.
Reprezentanții unității medicale au precizat că se adresează oamenilor care au suferit un transplant renal, dar și celor care sunt în derularea procedurilor de dializă și au nevoie de evaluarea sau verificarea stării de sănătate. Cheltuielile unităților medicale care vor asigura aceste servicii vor fi suportate de către Ministerul Sănătății.
Totodată, există un cadru legal pentru oferirea asistenței medicale pentru refugiați, privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român pentru cetățenii străini sau apatrizii aflați în situații deosebite, provenite din zona conflictului armat din Ucraina.
Medicii ginecologi din cadrul Maternității din Galați vor oferi consultații gratuite femeilor refugiate din Ucraina. Acestea au nevoie doar de actul de identitate. Până în acest moment, mai mulți cetățeni ucraineni au fost primiți de municipalitate și au fost cazați la blocul M11 sau în căminele studențești.
„Cadrele medicale de la Spitalul Clinic de Obstetrică – Ginecologie „Buna Vestire” (Str. Dr. Nicolae Alexandrescu nr. 99) vin în ajutorul refugiatelor din Ucraina. Astfel, medicii ginecologi vor oferi consultaţii de specialitate gratuite şi în regim de urgenţă, pe baza documentelor de identitate şi, după caz, a documentelor medicale”, a anunţat Primăria Galaţi.
Circa 100 de refugiați se află în blocul M11, în cartierul Micro 17, pus la dispoziție de Primăria municipiului Galați. Totodată, alte peste 500 de persoane din Ucraina au fost cazate în căminele studențești care, conform datelor furnizate de Universitate, există o capacitate de cazare de 770 de locuri. Autoritățile din Galați sunt dispuse și pregătite să deschisă și alte spații de cazare. Acestea urmează să fie operaționale atunci când va fi necesar.