Specialiștii trag un semnal de alarmă: ce se întâmplă cu ghețarii din Himalaya și cum poate fi afectată planeta
Încep să se înmulțească avertismentele legate de consecințele negative pe care le are încălzirea globală asupra planetei. Ultimul avertisment vine de la specialiștii de la Universitatea Columbia și se referă la ghețarii de pe munții Himalaya.
Cercetătorii au descoperit că ghețatarii de pe Himalaya se topesc într-un ritm mult mai accelerat decât în trecut. Oamenii de ştiinţă susțin că viteza cu care se topesc gheţarii din Himalaya a crescut şi în ultimii ani chiar s-a dublat.
Cercetătorii de la Columbia University au studiat imaginile din satelit din anii 1970 și le-au comparat cu cele de acum. Iar concluzia nu e una care să aducă liniște, ba din contră. Ghețarii s-au micșorat alarmant de mult.
De ce se topesc ghețarii de pe Himalaya
Datele culese de cercetători arată că gheaţa s-a pierdut de două ori mai repede în primii 16 ani ale mileniului decât în cei 25 de ani dinainte. Iar previziunile nu sunt dintre cele mai bune.
Două treimi dintre ghețarii aflați în munții Himalaya și Hindukus ar putea să se topească până la sfârșitul acestui secol. Iar efectele sunt negative mai ales pentru marile fluvii din Asia.
Cu o lungime de 3.500 de kilometri, din Afganistan până în Myanmar, regiunea muntoasă Hindukus-Himalaya (HKH) este considerată „al treilea pol” al Terrei de către oamenii de știință datorită uriașelor sale rezerve de gheață. Ele alimentează 10 cursuri de apă majore din Asia, precum Gange, Mekong și Fluviul Galben, de-a lungul cărora sunt structurate bazine ale populațiilor locale.
Această topire accelerată a ghețarilor nu va rămâne fără consecințe.
„Modificările climatice sunt pe cale să transforme piscurile montane acoperite cu gheață din regiunea HKH, aflate în opt țări, în roci dezgolite, în mai puțin de un secol. Consecințele pentru populațiile din regiune, deja una dintre regiunile muntoase cele mai fragile și riscante din lume, vor merge de la o agravare a poluării aerului până la o intensificare a evenimentelor climatice extreme”, avertizează specialiștii.