Soția lui Nelu Ploieșteanu, în lacrimi. Ce face în fiecare dimineață după moartea regretatului artist

de: Năstase Mirabela
19 12. 2021

Soția lui Nelu Ploieșteanu trece prin momente dificile și a făcut confesiuni în lacrimi despre moartea marelui artist. Aceasta este distrusă de durere, mai ales că regretatul artist ar fi împlinit pe data de 16 decembrie vârsta de 71 de ani. Soția sa, Elena, trece prin momente extrem de grele de când el s-a stins din viață.

Ce face soția lui Nelu Ploieșteanu în fiecare dimineață

Soția lăutarului Nelu Ploieșteanu este nevoită să trăiască fără el și să petreacă singură sărbătorile de iarnă.

„Perna unde dormea el, i-o așez eu și dimineața găsesc cum ar pune cineva capul pe pernă să doarmă. E o durere imensă… Mi-a zdrobit inima, sufletul mi l-a făcut cioburi”, a spus Elena Ploieșteanu, potrivit antenastars.ro.

De altfel, soția lui Nelu Ploieșteanu se ocupă de toate ritualurile creștinești, iar lacrimile curg șiroaie. Din păcate, și copilul lor, Mihăiță, a murit, iar la ceva timp a murit și Nelu Ploieșteanu.

„Am fost la Biserică, am făcut colivă. Acum un an i-au făcut nepoții tort. Acum m-am dus cu colivă. Am chemat preotul, am făcut slujba acolo la mormânt, am împărțit și acum sunt acasă. Este foarte greu! Nu mi-au rămas decât copiii și Bunul Dumnezeu. Atât! Mi l-a luat Dumnezeu și pe Mihăiță și pe el. Mai avea de trăit, dar nu a fost tratat corespunzător”, a mai spus aceasta.

Deși trece prin momente grele, Elena Ploieșteanu își amintește cu drag de soțul ei și a povestit despre cât de vesel era, dar și despre cât de mult își iubea nepoții.

„Era un om foarte vesel, foarte iubitor de familie, de copii, de nepoți. Nepoții erau totul pentru el! Trebuia să mai trăiască să fie alături de nepoțeii lui”, a mai spus soția regretatului artist.

Nelu Ploieșteanu a murit în luna aprilie a acestui an

Amintim că Nelu Ploieșteanu a murit în luna aprilie a acestui an. Acesta fusese infectat cu noul coronavirus și era internat în stare gravă, la terapie intensivă, la Spitalul Floreasca, de la jumătatea lunii martie, acolo unde era intubat.

Pe numele său real, Ion Dumitrache, Nelu Ploieșteanu s-a născut la 16 decembrie 1950, Ciorani, Prahova. La numai şase ani acesta cânta la acordeon, apoi a învăţat să cânte şi la pian. Între anii 1990 şi 1998, acesta a cântat la „Şarpele roşu” şi la restaurantul „Perla”. Cele mai importante colaborări le-a avut însă cu marii actori Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache.