Soția lui Kim Jong Un a reapărut după o dispariție de 1 an. Unde ar fi fost, de fapt

de: Ștefan R. Apostol
17 02. 2021

Puțină lume, atât în spațiul public, dar și în mediul online, știe ceva despre soția dictatorului corean Kim Jong Un. Ri Sol-Ju, spune presa, este o prezență subtilă în viața politică și publică. Soția liderului nord-coreean Kim Jong-un a apărut în public pentru prima dată în peste un an, potrivit presei de stat.

Ri Sol-Ju, revine în viața publică

Ri Sol-ju, scrie presa coreeană, s-a alăturat soțului ei la un concert marți. Concertul fusese dat pentru a marca ziua de naștere a regretatului tată și fostul lider al lui Kim, Kim Jong-il.

Ri Sol-ju l-a însoțit adesea pe dl Kim la evenimente majore din trecut, dar nu a mai fost văzută din ianuarie anul trecut. Absența ei a stârnit speculații cu privire la sănătatea ei sau la o posibilă sarcină.

Serviciul Național de Informații din Coreea de Sud ar fi spus ieri congresmanilor că Ri Sol-ju evită să apară în public din cauza îngrijorărilor legate de Covid-19 și că așa a putut petrece timp cu copiii ei.

Înaintea concertului, scrie presa de stat, Kim a vizitat Palatul Soarelui Kumusan. Acolo sunt îngropate coprurile tatălui și bunicului său. Dictatorul a fost văzut depunând coroane pentru aniversarea lor, cunoscută sub numele de Ziua Stelei Strălucitoare.

Conform BBC, mass-media de stat s-a referit, de asemenea, din nou la Kim Jong Un cu titulatura de „președinte”. BBC menționează că este o abatere de la titlul său oficial obișnuit, care este „Șef de stat”.

Titlul de președinte a fost folosit pentru prima dată de Agenția Centrală de Știri din Coreea de Nord săptămâna trecută. De obicei, titlul de președinte în Coreea de Nord este rezervat regretatului Kim Il-sung, fondatorul statului și bunicul ddcitatorului Kim Jong Un.

Prima doamnă din Coreea, fostă cântăreață la Orchestra Unhas

Ri Sol-ju provine dintr-o familie de clasă superioară, tatăl ei fiind profesor și mama ei obstetriciană, potrivit analistului Cheong Seong-chang. Rapoartele mass-media spun că Ri Sol-ju, care ar fi în vârstă de 31 de ani, a fost anterior cântăreață la Orchestra Unhasu, o trupă de elită ai cărei membri sunt selectați manual de către stat.

Analistul Cheong adaugă că se crede că s-a căsătorit cu dl Kim în 2009, căsătoria fiind aranjată în grabă de regretatul Kim Jong-il după ce acesta a suferit un accident vascular cerebral în 2008. Conform informațiilor sud-coreene, cuplul are trei copii împreună. Fostul star Dennis Rodman, a dezvăluit anterior că cuplul avea o fetiță pe nume „Ju-ae”, adăugând că dictatorul este un „tată bun”.