Soția ambasadorului Rusiei la București a murit. Cum a fost găsită femeia de către medici VIDEO

de: Ioana Bucur
09 04. 2024

Anunț de ultim moment, marți dimineață, soția ambasadorului Federației Ruse în România, Valeri Kuzmin, a murit. Un echipaj medical ar fi ajuns de urgență, la primele ore ale dimineții, la reședința oficială din București. Cum ar fi fost găsită femeia de către medici.

Soția ambasadorului Rusiei la București a murit

Soția ambasadorului Federației Ruse în România, Valeri Kuzmin, a murit. Un echipaj medical ar fi ajuns de urgență, la primele ore ale dimineții, la reședința oficială din București.

Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost înregistrat cu puțin după ora 04:00. Femeia ar fi acuzat stare de rău și probleme respiratorii. Soția lui Valeri Kuzmin ar fi avut probleme de sănătate.

Medicii au găsit-o pe soția ambasadorului în șoc cardio-respirator. La o oră după apelul la 112, în jurul orei cinci dimineața, personalul medical ar fi raportat decesul acesteia, potrivit Antena 3 CNN. Cauza decesului ar fi fost un infarct.

Te-ar putea interesa și: Ultima oră! Anunțul Rusiei cu privire la relațiile cu România. Vladimir Putin a luat atitudine imediat

Valeri Kuzmin, convocat la sediul MAE

În martie 2024, Valeri Kuzmin, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Diplomatului i-a fost transmisă nemulţumirea profundă a părţii române cu privire la ”maniera deformată, trunchiată şi neconformă” în care sunt abordate, inclusiv în comunicarea publică a Ambasadei Federaţiei Ruse, teme importante, ”cu relevanţă bilaterală, care îşi au originea în trecutul istoric”.

Decizia MAE a fost luată după ce, pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei au fost postate afirmaţii dure ale purtătoarei de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova ca reacţie la rezoluţia Parlamentului European privind restituirea Tezaurului României sechestrat de Rusia.

Te-ar putea interesa și: Rusia, laude insistente pentru un partid din România. Cine sunt politicienii apreciați de Vladimir Putin. Totul este confirmat

„Cel mai vag demers pe care l-am întâlnit în timpul şederii mele în România”

Într-o declarație acordată TASS, Kuzmin a comentat ironic convocarea sa la sediul Ministerul Afacerilor Externe, afirmând că subiectul întâlnirii nu a fost clar definit, catalogând-o drept cel mai vag demers pe care l-a întâlnit în timpul şederii sale în România.

„Întrucât subiectul conversaţiei nu a fost clar definit, am putut doar ghici că discursul se referă la reacţia noastră la acţiunile europarlamentarilor români şi ale părţii române în general în timpul pregătirii şi adoptării recentei rezoluţii a Parlamentului European privind returnarea aurului românesc însuşit ilegal de Rusia în urmă cu mai bine de 100 de ani.

Acesta a fost cel mai vag demers pe care l-am întâlnit în timpul şederii mele în România.

La rândul meu, am spus că, dacă se dovedeşte că unele dintre faptele pe care le-am citat nu corespund realităţii, atunci suntem gata să publicăm o erată”, a afirmat diplomatul rus.