Sorin Ovidiu Vîntu este un mare fan al serialului de comedie Las Fierbinți, difuzat de postul de televiziune Pro TV. Felul în care sunt conturate personajele în film, actorii, scenariul, muzica, totul pare să îl impresioneze pe Vîntu, care compară serialul cu piesele lui Caragiale.
Omul de afaceri a postat un mesaj pe contul personal de Facebook prin care își exprimă aprecierea față de serialul Las Fierbinți. Îl impresionează faptul că în film sunt transpuse întâmplări din viața reală și, chiar dacă scopul serialului nu este acela de a stârni hohote de râs, te face să te gândești mai profund la ceea ce se întâmplă în jurul tău.
Aflat în prezent în închisoare, acolo unde execută pedepse primite în urma judecării mai multor dosare, Sorin Ovidiu Vîntu a postat pe Facebook următorul mesaj:
„Dacă la început am privit cu scepticism și cu o anumită doză de snobism apariția unui serial care și-a propus să surprindă joncțiunea dintre satul romanesc contemporan și mahalaua orașului, după ce am urmărit vreo două episoade din serialul „Las fierbinți” mi-am schimbat radical percepția. Dincolo de unele naivități ale scenariștilor care exagerează în mod deliberat ridicolul unor narative, conturarea personajelor, castingul inspirat, jocul actorilor, coloana sonoră și multe jonglerii regizorale fac din acest serial o realizare încântătoare în peisajul anost al cinematografiei noastre.
Acest serial nu provoacă hohote de râs. El provoacă o stare de bine și de identitate națională asemănătoare în multe cu starea pe care ne-o provoacă,încă, piesele lui Caragiale.
Aștept cu plăcere apariția următorului episod,” a scris Vîntu.