Sorana Cîrstea, record incredibil la Paris. WTA a făcut anunțul despre iubita lui Ion Ion Țiriac
Sorana Cîrstea se află în centrul atenției după ce a obținut un record incredibil la Paris. Sportiva, în vârstă de 31 de ani, este într-o formă de zile mari și nu se oprește din a demonstra ce poate pe teren. Ultima surpriză? WTA a făcut un anunț incredibil despre iubita lui Ion Ion Țiriac.
Sorana Cîrstea este pe val. Ce record a reușit să doboare la Paris
Sorana Cîrstea a reușit să surprindă pe toată lumea la Roland Garros. Iubita lui Ion Ion Țiriac s-a calificat din nou în optimile de finală ale competiției din Franța la 12 ani distanță după ce a participat în această fază a Grand Slam-ului. Aceasta a atras atenția organizației Women’s Tennis Association, ce a făcut un anunț incredibil despre aceasta. Româncele din lumea tenisului sunt extrem de apreciate pe teren, așa că sportiva a reușit să bată un record.
„Este cea mai lungă distanță în faza optimilor de la Roland Garros.”, au dezvăluit oficialii WTA.
Sorana Cîrstea abia așteaptă să o întâlnească pe Tamara Zidansek, ce ocupă locul 85 în WTA, pe teren. Confruntarea dintre cele două va avea loc duminică în optimile de finală de la Roland Garros 2021, așa că iubita lui Ion Ion Țiriac se pregătește din greu pentru a putea să facă față oricărei provocări de pe terenul de tenis.
Ce secret are Sorana Cîrstea: ‘O iau pas cu pas, zi cu zi’
Chiar dacă multă lume știe că la Roland Garros 2009 a ajuns până în etapa sferturilor de finală, sportiva a declarat, de curând, că pe atunci avea o altă mentalitate. Aceasta nu se aștepta să joace și acum tenis, dar se bucură nespus pentru că încă evoluează pe teren și nu are deloc un stil agresiv, luând tot ce i se întâmplă bun pas cu pas.
„La Roland Garros 2009 aveam altă mentalitate. În tenis trebuie să ai memorie scurtă, dacă te gândești prea mult la viitor sau trecut o să devii frustrat.
Dacă mă întrebai atunci dacă voi juca peste 12 ani, aș fi spus nu. Dar sunt sănătoasă, mă bucur de mine, probabil că joc cel mai bun tenis al meu. Dar o iau pas cu pas, zi cu zi. Mă bucur de acest proces. Mă bucur mai mult decât acum 12 ani și cred că asta e o urmare a maturizării.
Stilul meu de tenis e agresiv și nu stau mult pe teren. Cred că am doar vreo două meciuri mai lungi de trei ore. Stilul ăsta îmi ajută corpul, nu simt oboseala. Și am avut noroc că nu am ajut nicio accidentare majoră. Cred că acum sunt foarte matură, fac tot ce trebuie. Acum mă simt mai tânără, simt că am 20 de ani. Vârsta e doar un număr, nu contează.”, a declarat Sorana Cîrstea, potrivit celor de la GSP.