Sorana Cîrstea l-a sunat imediat pe fiul lui Ion Țiriac. Ce mesaj de dragoste i-a transmis după titlul de la Istanbul

de: Alexandra Chivu
26 04. 2021

Sorana Cîrstea a câștigat turneul de la WTA Istanbul, după ce a învins-o în finală pe Elise Mertens. Jucătoarea de tenis a oferit un moment inedit chiar pe teren, imediat după triumf. După ce a îmbrățișat câțiva membrii din echipa sa, l-a sunat pe iubitul Ion Ion Țiriac pentru a-i transmite că a ieșit victorioasă din duel. Microfoanele din jur au surprins dialogul dintre cei doi.

Sorana Cîrstea l-a apelat pe iubitul Țiriac Jr. imediat după titlul de la Instanbul. Mesajul de dragoste către Ion Ion Țiriac

După ce s-a îmbrățișat cu antrenorul Adrian Cruciat și cu preparatorul fizic Teo Cercel, Sorana Cîrstea și-a sunat partenerul. Microfoanele de ambianță au surprins dialogul cuplului, unul care s-a răspândit cu rapiditate pe rețelele de socializare. Felicitată de Țiriac Jr., sportiva a fost auzită spunând: „Da, iubitule! Așa e! Te iubesc! Ești viața mea! Și abia aștept să fiu în brațele tale”.

Sportiva a făcut un salt important în clasamentul WTA după triumful din finala de la Istanbul

La startul turneului de la Istanbul, Sorana Cîrstea era pe poziția a 67-a mondială. Cu cele 280 de puncte primite după victorie, românca va urca până pe treapta 59 în ierarhia WTA. Cel mai bun joc al carierei sale este 21, atins în data de 12 august 2013, după ce a jucat finala turneului Premier 5 de la Toronto. Dintre campioanele noastre, Simona Halep va rămâne pe 3, Patricia Țig pe 64, iar Irina Begu pe 74 între primele 100 de jucătoare ale lumii.

Sorana Cîrstea a jucat primul meci în culorile țării natale la doar 16 ani. În total, a jucat 29 de meciuri în FED Cup la simplu și la dublu și a bifat 16 victorii și 13 înfrângeri. Ea a ajuns pe locul 21 în august 2013, an în care a cedat în fața Serenei Williams, după ce le învinsese anterior pe Na Li, Petra Kvitova, Jelena Jankoric și Caroline Wozniacki.