Sora lui Kate Moss, accident pe covorul roşu. Lottie a reuşit să atragă toate privirile la lansarea unui film celebru
Frumusețea este trăsătură de familie, se pare, în cazul celebrului supermodel. Prezentă la un eveniment la care au participat numeroase vedete, sora lui Kate Moss a suferit un accident pe covorul roșu. Lottie Moss a reuşit să atragă toate privirile la lansarea unui film celebru.
Lottie Moss, apariție spectaculoasă
Kate Moss este, fără doar și poate, una dintre cele mai cunoscute și admirate femei din showbiz. Supermodelul din Marea Britanie are o carieră fabuloasă, scriind istorie pe podiumurile de modă din întreaga lume, defilând pentru cei mai mari creatori din industrie.
În ultimii ani, în lumina reflectoarelor a pășit și sora ei mai mică. În vârstă de 25 de ani, frumoasa blondă a moștenit și ea frumusețea ce i-a adus celebritatea surorii sale.
Sora lui Kate Moss a avut un accident pe covorul roșu
Lottie Moss reușește mereu să atragă atenția tuturor celor prezenți la evenimentele la care participă. S-a întâmplat și joi, 9 noiembrie 2023, când și-a făcut apariția la premiera de la Londra a peliculei „The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes”.
Vedeta a strălucit într-o rochie de culoarea pielii, dintr-un material ușor transparent și cu un decolteu generos. În timp ce poza pentru fotografi, sora lui Kate Moss a avut un accident pe covorul roşu. Înainte de a se expune mai mult decât și-ar fi dorit, modelul a remediat rapid situația, rearanjându-și rochia în zona bustului.
Lottie a fost concurentă într-un reality show, „Celebs Go Dating”, în cadrul căruia a avut o relație cu un fost concurent la „Love Island”.
„Sunt un alt om de când am început Celebs Go Dating. Am vorbit despre acest proces cu alte vedete, aproape toate au plâns. nu au fost lacrimi false. Este o emisiune pozitivă. M-am distrat, am mers la câteva emisiuni, am sărutat câteva „broaște””, a mai mărturisit ea, potrivit Daily Mail.
Te-ar putea interesa și: Fostă primă doamnă, gafă vestimentară în public. Fotografii au fost pe fază pentru a prinde momentul, reacţia Carlei Bruni
Supermodelul, mărturie – cheie în procesul lui Johnny Depp
Cu toate că, în anii 90, era printre cele mai cunoscute femei din lume, cariera sa fiind la apogeu, în ultima perioadă, Kate Moss este o apariție din ce în ce mai rară în spațiul public. Supermodelul a acceptat însă să ofere o mărturie importantă în timpul procesului fostului său iubit, Johnny Depp.
Moss a negat că actorul a fost vreodată agresiv cu ea în timpul relației lor, după ce Amber Heard lansase un zvon că Depp a împins-o o dată pe Kate Moss pe scări.
„Nu m-a împins şi nici nu m-a aruncat pe vreo scară”, a spus Kate Moss prin videoconferinţă din Anglia.
„Ieşeam din cameră şi Johnny a plecat înaintea mea. A fost o furtună şi când am ieşit din cameră, am alunecat pe scări şi m-am rănit la spate”, a spus ea. „Şi am ţipat pentru că nu ştiam ce mi se întâmplase şi mă durea. S-a întors în fugă să mă ajute şi m-a dus în camera mea şi mi-a chemat ajutor medical’, a continuat supermodelul în timpul unei intervenţii de trei minute.
Te-ar putea interesa și: Ipostaza incendiară în care a apărut Mădălina Ghenea. Fanii au înnebunit: ‘Abia aștept’ VIDEO