Sora Andreei Tonciu, dependentă de operațiile estetice? Și-a șocat fanii cu ultima ei decizie EXCLUSIV

de: Oana Pascaru
13 05. 2021

Nu numai Andreea Tonciu a apelat la operațiile estetice, pentru un look de fotomodel. Și sora ei mai mică se poate lăuda cu numeroase intervenții chirurgicale. Până la vârsta de 21 de ani, Lorena Tonciu și-a micșorat nasul, și-a mărit sânii, dar și buzele. Și tot nu este mulțumită. Andreea Tonciu ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru Playtech.ro: ”În acest weekend, Lorena va merge din nou la clinica din Turcia, pentru o altă intervenție estetică. O va însoți mama”.

Sora Andreei Tonciu, dependentă de operațiile estetice?

Are doar 21 de ani, este studentă la Facultatea de Administrație și Afaceri, din cadrul Universității București, și a dorit ca inteligența nativă să fie completată de un aspect fizic pe măsură! Iată că deși are operații estetice la nas și la nivelul bustului, ea tot nu este mulțumită de look, astfel că va mai face câteva îmbunătățiri, cu ajutorul specialiștilor în estetică. Contactată de reporterii Playtech.ro, Andreea Tonciu, fosta asistentă tv a Adrianei Bahmuțeanu, ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru Playtech.ro:

“Lorena o să plece cu mama, zilele următoare la o clinică din Turcia. Lorena este mai frumoasă decât mine, nu știu pentru cine se aranjează așa, pentru că este singură, nu are iubit. O să își facă mai multe intervenții la nivelul feței. Tot mai găsește ea câte ceva de ajustat. Este foarte frumoasă, nici nu îi mai trebuie, dar ea ține să meargă acolo”.

 Andreea Tonciu și-a serbat ieri ziua de naștere la restaurant

Andreea Tonciu a petrecut ieri, de ziua ei, când a împlinit 35 de ani:

“A fost o aniversare frumoasă. Am ales să invit în jur de zece persoane la un restaurant din Capitală, să petrec alături de ei. A fost foarte frumos. Am avut alături de mine persoanele pe care le iubesc foarte mult. Fiica mea, Rebecca, este bine, crește de la o zi la alta”.

Andreea Tonciu le-a mulțumit fanilor pentru mesajele de suflet, la ceas aniversar:

“Sunteți la fel de mulți cei care mi-ați făcut urări astăzi. La fel de mulți câte emoții am acum când spun că vă mulțumesc din suflet pentru fiecare mesaj în parte. Am adăugat o floare în buchetul vieții mele, al 35-lea mai exact. Timp în care am evoluat susținută de familia mea, prietenii mei și bineînțeles de voi. Iar pentru asta vă sunt recunoscătoare tuturor! La mulți ani mie!”, a scris celebra sărbătorită, pe contul ei de Facebook.