Soluția cu bicarbonat de sodiu cu care poți scoate petele de pe pereți. Poate scuti banii de zugrăvit

de: Alexandra Chivu
07 01. 2020

Soluția cu bicarbonat de sodiu, considerat aliatul gospodinelor, cu care poți scoate petele de pe pereți. Poate scuti banii de zugrăvit.

Soluția cu bicarbonat de sodiu cu care poți scoate petele de pe pereți

Petele de pe pereți reprezintă corvoada principală, în special atunci când ai copii, căci este dificil să îți zugrăvești pereții casei doar pentru câteva semne inestetice. De aceea, datorită bicarbonatului de sodiu, ele nu mai sunt o îgrijorare. Important este să ai pereții vopsiți cu o culoare lavabilă. Astfel, murdăria poate fi îndepărtată eficient cu o mulțime de soluții, toate care au la bază un produs ieftin, regăsit în casele multor români: bicarbonatul.

Curăță ușor pereții cu bicarbonat de sodiu

Bicarbonatul de sodiu este celebru pentru beneficiile sale, îndeosebi când vine vorba despre eliminarea mirosurilor neplăcute. Cu toate acestea, poate face minuni și în cazul petelor de pe pereți. Cu el poți prepara ușor, singur, la tine acasă, o soluție pentru a face totul lună. Amestecă două linguri de bicarbonat de sodiu și puțină apă. După ce obții o pastă groasă, o poți aplica pe perete, apoi poți freca petele cu o lavetă până când urmele dispar.

Soluție împotriva petelor de grăsime

Petele vechi de grăsime pot fi îndepărtate simplu de pe pereții vopsiți cu culori lavabile, cu ajutorul oțetului. Prepară un amestec special care să conțină 50% oțet alimentar alb și 50% apă caldă. Cu soluția obținută poți freca ușor petele de grăsime de pe pereți. La final, este recomandat să tamponezi peretele cu o cârpă uscată, pentru a nu rămâne picături de oțet peste vopsea.

Vopseaua lavabilă, o minune pentru casă

În cazul în care petele nu pot fi șterse cu niciuna dintre soluțiile de mai sus, cel mai bine ar fi să vopsești din nou peretele respectiv cu o vopsea lavabilă de interior. Avantajul principal al acesteia este faptul că permite curățarea petelor cu ușurință. De asemenea, acest tip de vopsea protejează pereții împotriva mucegaiului, are proprietăți antibacteriene și poate împiedica murdăria să afecteze structura peretelui.