Soluția care îți curăță guma de mestecat de pe haine. Nu o să mai ai probleme de acum înainte

de: Năstase Mirabela
03 03. 2022

Care este soluția care îți curăță guma de mestecat de pe haine. Ca să scoți petele de gumă de mestecat de pe haine este nevoie de un întreg proces: se înlătură grosul, apoi se atacă reziduul lipicios cu un detergent sau cu o soluție. Ceea ce nu trebuie să faci niciodată în acest caz este să lași guma pe haine și să bagi respectivele haine în mașina de spălat, deoarece căldura din uscător va păta hainele și va topi guma, transferând-o rapid și la celelalte.

Soluția care îți curăță guma de mestecat de pe haine

Înainte să începi să scoți guma de pe haine, verifică eticheta de pe articolul de îmbrăcăminte. Dacă pe el scrie că se spală numai la curățătorie, trebuie să întărești guma, apoi să scoți cât mai mult din reziduu. Ca să întărești guma, trebuie să pui articolul de îmbrăcăminte într-o pungă de plastic, după care să o pui la congelator pentru câteva ore.

Metoda este bună mai ales dacă guma s-a topit în uscător sau s-a întins pe o suprafață mai mare din haină. Dacă pata de gumă este mică, poți să pui cuburi de gheață într-o pungă de plastic și apoi pe haină, vreme de câteva minute.

După ce ai întărit guma, trebuie să o răzuiești cu un cuțit întins sau cu marginea unui card de credit sau cu un alt card de plastic tare. După ce ai răzuit guma trebuie să tratezi pata.

Aceasta se tratează cu o soluție formată dintr-un amestec egal din detergent de vase lichid și oțet alb. Se freacă ușor soluția pe bucata de material și să lasă să acționeze cel puțin un sfert de oră. Haina se spală apoi ca în mod obișnuit, cu un detergent pentru haine. Se inspectează zona unde a fost pata și se pune haina la uscat sau în uscător. Nu trebuie să bagi haina în uscător, dacă pata nu a dispărut complet.

Pata de guma veche și uscată se tratează în prealabil folosind vaselină, ca să o mobilizezi. Se freacă cu puțină vaselină, iar astfel guma ar trebui să se înmoaie suficient încât să poată fi răzuită.

Cum tratezi guma uscată pe haine

Dacă pata de gumă de mestecat e veche și uscată, folosește vaselină ca să o mobilizezi. Pune puțină vaselină pe deget sau pe un bețișor de urechi și freacă pata la bază. Guma ar trebui să se înmoaie îndeajuns încât să o poți răzui. Înainte de a băga haina la spălat, trebuie să tratezi materialul ca să poți scoate pata uleioasă de la vaselină. Se folosește un detergent special pentru pete uleioase, potrivit indicațiilor de pe etichetă, apoi se spală în mod obișnuit.