Șoferii din București trebuie să fie atenți. Greșeala pentru care pot să primească o amendă cât un salariu

de: Manolică Anca
01 08. 2023

Vești proaste pentru șoferii care conduc pe străzile din București. Primăria Capitalei îi ia serios în vizor pe cei care nu respectă legislația în vigoare și pregătește pedepse aspre pentru aceștia. Iată greșeala pentru care pot să primească o amendă chiar și cât un salariu pe o lună întreagă.

Șoferii din București riscă amenzi usturătoare

Conducătorii auto care își parchează mașinile pe locurile administrate de Primăria Capitalei, dar aleg să nu plătească tariful de cinci lei pe oră perceput de autorități, ar putea fi sancționați mult mai dur.

Această decizie face parte dintr-un proiect de hotărâre lansat în dezbatere publică ce prevede majorarea amenzii pentru neplata parcării până la valoarea de 2.500 de lei.

La acest moment, sancțiunea este de 200 de lei, fiind mai întâi emisă o notă de constatare și plasată pe parbrizul mașinii, în dreapta șoferului. În cazul în care șoferul nu achită suma în termenul legal, fapta se transformă în contravenție.

Pot scoate din buzunare sume mari de bani

Însă prin proiectul de hotărâre pun în dezbatere publică, autoritățile competente vor ca neachitarea penalității în cuantum de 200 de lei, să fie sancționată cu amenzi cuprinse între 1.500 și 2.500 de lei pentru persoanele fizice și între 3.000 și 5.000 de lei pentru persoanele juridice.

Sumele prevăzute în proiect sunt considerate mult prea mari de posesorii de autoturisme, chiar dacă mulți dintre ei sunt de acord cu sancționarea celor care nu plătesc atunci când parchează. La ora actuală, în administrația Primăriei Capitalei sunt aproximativ 20.000 de locuri de parcare, deloc suficiente pentru cele peste 1.5 milioane de mașini înmatriculate numai în București.

Citește și. Amenzi de până la 2.900 de lei pentru acest gest în trafic. Foarte mulți șoferi sunt vizați

Tarif unic pentru parcare

Începând cu 1 martie 2023, s-a introdus un tarif unic, de cinci lei pe oră, pentru locurile de parcare marcate cu vopsea albastră. Cei care doresc, pot alege și plata unui abonament zilnic, în valoare de 30 de lei.

Important de menționat este faptul că, de săptămâni bune, angajații companiei municipale au ieșit pe teren, acolo unde verifică dacă șoferii au plătit parcarea. Aceștia folosesc mașini inteligente, dotate cu patru camere video care scanează, în timp real, numerele de înmatriculare ale autoturismelor parcate pe locurile cu albastru.

Până atunci, salariații de la Primărie verificau la pas, cu ajutorul unui aparat de scanare, însă gradul de eficiență era mult mai redus.

Citește și: Cum încalci legea fără să ştii dacă stai la bloc. Românii habar nu au că pot lua amenzi serioase pentru un gest banal