Un accident de-a dreptul șocant a avut loc în noaptea de luni spre marți, în Râmnicu Vâlcea, acolo unde un șofer fugar era urmărit de polițiști pe motiv că deținea un pistol. Un apel la 112 a fost cel care a activat alarma, astfel că oamenii legii au demarat acțiunea de capturare a bărbatului considerat pericol public.
Un accident care putea fi evitat s-a terminat tragic, după ce un bărbat a refuzat să se legitimeze, ba mai mult, acesta a fugit de polițiști în momentul în care oamenii legii au vrut să-i adreseze mai multe întrebări legate de o armă pe care ar fi deținut-o.
Potrivit primelor informații, un bărbat i-a arătat unui grup mai mare de persoane un pistol, iar ulterior a fugit. Oamenii au alertat Poliția, care a pornit pe urmele lui.
„În data de 24 august, ora 02,34, poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 de un bărbat cu privire la faptul că, în timp ce se afla împreună cu alţi prieteni în municipiul Râmnicu Vâlcea, bulevardul Dem Rădulescu, un alt bărbat la volanul unui autoturism le-a arătat un pistol după care ar fi plecat de la faţa locului.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea au intervenit imediat în zonă pentru depistarea autoturismului, însă, în momentul în care a fost oprit, şoferul a demarat cu viteză de lângă echipajul de poliţie, care a pornit în urmărirea lui”, precizează IPJ Vâlcea, potrivit Agerpres.
Pentru că bărbatul a vrut să scape cu orice preț de polițiști, acesta a devenit mult prea tensionat, scăpând controlul volanului. Din păcate, el a intrat în coliziune directă cu un alt autoturism, impact care s-a dovedit a fi fatal.
La fața locului, polițiștii au identificat în mașina sa o brichetă nefuncțională, fără urmă de vreo armă. Potrivit primelor informații, bărbatul avea 50 de ani și era din Curtea de Argeș.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari cu o ambulanță SMURD, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare. Din păcate, bărbatul în vârstă de 50 de ani a murit pe loc, în timp ce cea de-a doua victimă a fost preluată de SAJ și transportată la spital.
„În urma verificărilor efectuate a fost găsit în autoturism şi pistolul în cauză, acesta dovedindu-se a fi o brichetă nefuncţională. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a informat IPJ Vâlcea.