Smiley a primit o șansă incredibilă de a ajunge pe scena de la America’s Got Talent, la invitația producătorului Simon Cowell. Cum s-a distrat iubitul Ginei Pistol în Statele Unite ale Americii, unde s-a dus pentru a produce muzică alături de echipa sa de la Hahaha.
Aflat pentru două săptămâni în Statele Unite ale Americii pentru a crea muzică alături de artiștii de la HaHaHa Production și ROMDROPS, Smiley a fost invitat la filmările celui mai nou sezon America’s Got Talent.
Simon Cowell, creatorul și producătorul formatului de televiziune Got Talent, a fos cel care i-a lansat invitația vedetei de la PRO TV, solistul primind-o cu brațele deschise.
Smiley a fost invitat de prezentatorul Terry Crews pe scenă și a fost întâmpinat cu entuziasm, zâmbete și strângeri de mână de Heidi Klum și Sofia Vergara.
De asemenea, partenerul Ginei Pistol a fost felicitat la scenă deschisă de Simon Cowell, desemnat de revista Time în 2004 și 2010 unul dintre 100 cei mai importanți oameni de pe planetă.
Smiley a făcut ca platoul uriaș de filmare din Los Angeles să răsune în aplauzele sutelor de spectatori la numele România.
Smiley prezintă alături de Pavel Bartoș show-ul „Românii au talent”, de la Pro Tv, de la prima sa ediție din 2011, iar stilul lor de prezentare din cele 13 sezoane ale emisiunii s-a impus în format, a făcut istorie la nivel mondial și a fost preluat și de alte cupluri de prezentatori „Got Talent” din alte țări.
„Pentru mine a fost o experiență incredibilă și un moment trăit din plin, după atâția ani de televiziune.
Este copleșitor să fii acolo, să simți atmosfera din platoul ăla uriaș, să te strângă în brațe unii dintre cei mai importanți oameni de televiziune din lume și să știi că faci parte, alături deechipa ta din România și de românii tăi talentați, dintr-o poveste atât de mare și de spectaculoasă cum este Got Talent.
M-am bucurat și că am constatat că și noi suntem foarte buni și că „Românii au talent” este produsă, realizată, gândită, pusă în scenă similar cu ediția americană.
Am încercat să filmez, sa vă arăt, dar să mă și bucur, să trăiesc experiența asta așa cum a fost ea, memorabilă și însemnată pentru noi, românii.”, a declarat Smiley, se arată în comunicatul oficial al PRO TV.