Singurele situații în care pensia se poate cumula cu alte venituri. Detaliile pe care trebuie să le știe orice român

de: Stan Nicu
13 03. 2023

Pensionarii români indiferent de categoria de pensia pe care o au, pot cumula, în anumite condiții, pensia cu alte venituri. Care sunt singurele situații în care pensia se poate cumula cu alte venituri. Detaliile pe care trebuie să le știe orice român.

Când nu se cumulează pensia cu alte venituri. Legea este clară

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a anunțat situațiile în care pensionarii români pot cumula pensia cu anumite venituri, prezentând și acele situații în care acest lucru este interzis.

Pensionarii din sistemul public de pensii, indiferent de categoria de pensie de care beneficiază, pot cumula pensia cu venituri realizate din activităţi independente, precum şi din drepturi de proprietate intelectuală, așa cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul lor.

Când pot cumula urmașii pensionarilor veniturile de pe urma acestora cu altele

Pensionarii pentru limită de vârstă și copiii, pensionari de urmaş (cu vârsta până la 16 ani, respectiv 26 de ani – dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii), POT cumula pensia cu venituri obtinute:

-din ACTIVITĂŢI DEPENDENTE, aşa cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora.

-din ACTIVITĂŢI INDEPENDENTE, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora.

-Pensionarii de invaliditate încadraţi în gradul I sau II de invaliditate, precum şi pensionarii de urmaş încadraţi în gradul I sau II de invaliditate;

-Pensionarii beneficiari ai unei pensii anticipate sau ai unei pensii anticipate parţiale,

-Soţul supravieţuitor, încadrat in gradul I si II de invaliditate, beneficiar al unei pensii de urmaş.

Cumularea veniturilor din activități independente

Pot cumula pensia cu venituri obținute din activităţi independente, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, precum și din activităţi DEPENDENTE, indiferent de nivelul acestora, CU EXCEPȚIA:

– veniturilor obținute în baza unui contract individual de muncă;

– veniturilor obținute în baza unui raport de serviciu (funcționar public);

– veniturilor obținute de persoane care desfășoară activități în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

Pensia de invaliditate gradul III de invaliditate și pensia de urmaș a copilului încadrat în gradul III de invaliditate

Pot cumula pensia cu venituri obținute din activități independente astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, precum și din activităţi DEPENDENTE (dacă nu se depăşește jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă) obținute :

– în baza unui contract individual de muncă;

– în baza unui raport de serviciu (funcționar public);

-de persoane care desfășoară activități în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

Soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, cu excepția celui încadrat în gradul I și II de invaliditate

Poate cumula pensia cu venituri obținute din activităţi independente, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora, precum și din activităţi DEPENDENTE (dacă acestea nu depăşesc 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat):

– în baza unui contract individual de muncă;

– în baza unui raport de serviciu (funcționar public);

– ca urmare a desfășurării unei activități în funcţii elective sau care este numit în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi în calitate de membru cooperator dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.