Singura rudă a lui Ivan Patzaichin din satul lui natal face dezvăluiri: ”Pe scaunul ăla a stat, acolo a mâncat”

Singura rudă rămasă în viață din satul natal vine cu dezvăluiri. Aceasta își aduce aminte cu amărăciune despre regretatul sportiv. Mărturiile sunt extrem de emoționante. „Cu sufletul, Ivan Patzaichin n-a plecat niciodată de aici.”

Mărturii emoționante: singura rudă a lui Patzaichin din satul natal face dezvăluiri

Ivan Patzaichin s-a stins din viață în cursul zilei de duminică. Legendarul sportiv a stins o filă uriașă din istorie odată cu moartea sa. Ultima rudă în viață rămâsă în satul natal al sportivului a mărturisit că la trei zile după Paște acesta fusese acolo. Mai mult decât atât, acesta a mâncat ce îi plăcea lui mai mult – caras prăjit. Lucica Buhaev are 48 de ani și este soția fratelui vitreg al marelui Patzaichin.

Femeia a amintit că atunci când a vizitat locul unde a crescut a stat modest pe un scăunel de lemn și a servit din preparatul lui preferat tot pe atât de simplu. Chiar aceasta subliniază că nu era deloc pretențios la mâncare și că iubea simplitatea și să trăiască modest, dar sănătos. Așa și-l amintesc cu toții pe legendarul canoist.

”În mai a fost aici, în casa asta, în curtea asta. Deşi era atât de mare, a stat pe un scaun mic de lemn, la o masă, ca în copilărie, era fericit. A mâncat ce îi plăcea de mic: caras prăjit, făcut proaspăt, pe loc.

Nu era pretenţios la mâncare, iubea simplitatea, mânca aşa cum a trăit, modest, dar sănătos, ca în Deltă”, îşi aminteşte Lucica, membru fondator al Asociaţiei Ivan Patzaichin, arată click.ro.

„Merita un muzeu aici”

Chiar gard în gard se află locuința părintească a sportivului, dar din ea nu au mai rămas decât ruine. Cea din urmă a adăugat că Ivan nu a plecat niciodată cu adevărat pentru că în sufletul lui bătea inima de acasă, iar dorul îl întorcea mereu pe bătătură. Din păcate, ea mai adaugă că este trist faptul că cei din localitate nu au înțeles niciodată adevărata valoare a sportivului.

„Ivan nu a plecat niciodată cu adevărat de aici, cu sufletul era în Mila 23 tot timpul. Venea des şi mereu se gândea cum să facă astfel încât să fie mai bine, să fie mai cunoscută imaginea satului.

Păcat că oamenii de aici nu înţeleg ce a însemnat Ivan pentru localitate. Merita un muzeu aici, în Mila 23, dar am reuşit să obţinem aprobări abia cu o zi înainte să moară. Era prea bolnav şi nu am putut să-i dăm vestea, dar s-ar fi bucurat mult”, spune, gâtuită de emoţie, femeia.