16 iul. 2022 | 13:37

Singura datorie pe care Elena Merișoreanu o are: „Sunt bogați, dar și muncesc foarte mult” (exclusiv)

Monden
Singura datorie pe care Elena Merișoreanu o are: „Sunt bogați, dar și muncesc foarte mult” (exclusiv)
Singura datorie pe care Elena Merișoreanu o are

Singura datorie pe care Elena Merișoreanu o are. Interpreta de muzică populară a vorbit despre planurile sale de îndată ce se va opera la picior, intervenție chirurgicală care va avea loc la toamnă. Elena Merișoreanu se va opera la același spital unde și-a operat și celalălt picior, acum câțiva ani, și anume, la Spitalul Foișor.

Elena Merișoreanu se va opera la picior

Elena Merișoreanu se va opera în această toamnă la picior și susține că deși trebuia să sufere intervenția mai devreme, nu a făcut-o din cauza recentelor evenimente. Artista a ținut să precizeze însă că operația în sine nu este una complicată, însă recuperarea este, iar perioada de refacere este de cel puțin trei luni.

„Nu trebuie să pui piciorul jos, ci să umbli cu un cadru. Avem medici foarte buni în România. La ortopedie, la Foișor, e ca-n stațiune. Acolo mă duc. Acum patru ani, m-a dus fi-mea la San Diego, la un institut mare, ortopedic. A venit un doctor cunoscut la mine, care era român. Și mi-a zis că nu există ortopezi mai buni ca la noi.

La piciorul operat, nu mai simt nimic. Pot să zbor cu el. La celălalt, pentru că l-am folosit foarte mult, nu mai am cartilagiu și trebuie să mă operez. Am fost angajată de la 16 ani, la câte turnee am stat în picioare era de așteptat să am astfel de probleme.

Dacă-mi dădeam pantofii jos nu-i mai puteam pune la loc”, a spus Elena Merișoreanu, în exclusivitate pentru Impact.ro. 

Singura datorie pe care Elena Merișoreanu o are

După intervenție, artista speră ca până la intervenția chirurgicală să poată termina și CD-ul la care lucrează, dar să se și achite de o „datorie”. Ea nu și-a văzut finuțul, care locuiește în Australia, de mai bine de patru ani, motiv pentru care părinții băiețelului nu l-au tuns deloc, în așteptarea nașei din România.

 „Acum are 5 ani, și părul până la brâu. Finii mi-au trimis de trei ori bilet din Australia să vin să-i tai moțul copilului. Nu l-au tuns pentru că ei țin la tradiție și mă așteaptă. Dar după operație mă voi duce. Ei stau undeva la țară, dar e așa frumos acolo. Sunt bogați, dar și muncesc foarte mult”, a declarat artista pentru Impact.ro.

Elena Merișoreanu, în vârstă de 73 ani, nu duce grija zilei de mâine. Ea a devenit foarte selectivă în ce privește ofertele primite pentru a susține spectacole. Elena Merișoreanu preferă să fie cât mai aproape de familie și evită să fie mai mereu pe drumuri, după ce o viață petrecută pe scenă, ea fiind angajată încă de la vârsta de 16 ani.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Minunea românească. Construcția care îi uimește pe toți. Lucrările sunt în toi
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Cine este Cristela Georgescu, de fapt. S-a aflat ce a făcut soția lui Călin Georgescu
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro