Simona Halep – Yulia Putintseva 6-2, 2-0. Putintseva a abandonat, Halep e în semifinale la Roma

de: Andrei Simion
19 09. 2020

UPDATE, ora 14:00 / Simona Halep merge în semifinale la Roma, după ce a trecut de Yulia Putintseva, scor 6-2, 2-0. Jucătoarea din Kazahstan s-a retras. Urmează Muguruza sau Azarenka în penultimul act.

1-0. Simona își face serviciul.


6-2. Simona Halep câștigă primul set. Putintseva cere un time-out medical.

5-2. Game câștigat de Simona Halep.

4-2. Putintseva reduce din diferență.

4-1. Simona își face serviciul.

3-1. Break pentru Simona Halep.

2-1. Game Halep, după ce Putintseva a avut mingi de break.

1-1. Game alb pentru Putintseva.

1-0. Game câștigat ușor de Halep.

Simona Halep joacă astăzi, de la ora 13:00, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Roma. O va înfrunta pe Yulia Putintseva, locul 30 în clasamentul WTA, în prima partidă programată pe central. Este a doua confruntare directă dintre cele două, după un succes clar obținut de Simona la Australian Open. Atunci, în optimile de finală de la Melbourne, românca avea nevoie de doar două seturi pentru a o elimina pe Putintseva. A fost 6-1, 6-4 rezultat final.

Partida dintre Simona Halep și Yulia Putintseva va fi transmisă de Digi Sport 2. Televiziunea care deține drepturile TV pentru toate competițiile din circuitul WTA. De asemenea, poate fi urmărită aici în format live video. Pe www.playtech.ro sunt cele mai importante faze ale partidei de la Roma, cu video online.

Simona Halep – Yulia Putintseva, Live Video în sferturile de finală de la WTA Roma, de la ora 13:00

Simona Halep se așteaptă la un joc foarte complicat în sferturile de finală de la Roma. Diferit față de ceea ce s-a întâmplat la Australian Open. Asta și pentru că Putintseva este o jucătoare redutabilă pe zgură, mult mai bine adaptată la această suprafață decât pe hard. Rezistă foarte bine la raliuri din spatele terenului și are o deplasare excelentă în defensivă. Pe de altă parte, serviciul ei este unul modest. Și nu trimite multe mingi direct câștigătoare.

„E mereu complicat contra ei. Am mai văzut meciuri ale ei și luptă foarte mult, ceea ce face să fie mai dificil de jucat contra ei. Dar sunt pregătită fizic, o să fie schimburi lungi, pentru că și ea ține mingea destul de mult în teren. E o luptătoare! Dar sunt încrezătoare că am șansa mea și cu siguranță o să lupt ca și azi”, a declarat Simona Halep pentru Digi Sport.

Simona Halep o înfruntă pe Yulia Putintseva în sferturile de la Roma

La casele de pariuri, Simona Halep este văzută ca mare favorită. Cotă 1,16 pentru victoria româncei, în vreme ce Putintseva a primit 5,40. Dar Yulia Putintseva nu este o jucătoare de ignorat. A scos deja două favorite din competiție. A trecut de Petra Martic în turul 2 și de Elena Rybakina în turul 3. Ambele după partide de trei seturi. În vreme ce Halep nu a pierdut set cu Paolini și Yastremska.

Dacă trece de Yulia Putintseva, Simona Halep va avea un super meci în semifinale la Roma. Contra învingătoarei dintre Victoria Azarenka și Garbine Muguruza. Pentru calificarea în sferturile de finală Simona Halep și-a asigurat un cec în valoare de 37.910 euro și 190 de puncte în clasamentul WTA. Dacă va câștiga trofeul primește 205.190 de euro și 900 de puncte WTA.